Încrederea “lor” în “noi”

Când e vorba de avut încredere în alţi oameni, toţi ne împărţim în două categorii cu viziuni cardinal opuse vis-a-vis de acest subiect:

– prima categorie spune că încrederea trebuie meritată, câştigată prin fapte concrete.

– a doua categorie, mai deschisă, la prima interacţiune cu un om nou, îi dăruieşte toată încrederea, însă atent observă ca acesta să o menţină. Dacă nu o îndreptăţeşte, este retrogradat din cercul celor apropiaţi.

În universitate aveam un profesor care, la prima lecţie ne-a spus: “Acum toţi aveţi nota zece la mine la examen. Până la sfârşitul semestrului, unicul lucru pe care trebuie să îl faceţi, este să vă menţineţi nota”. Cu aceste câteva cuvinte, m-a împins în cea de a doua categorie din cele descrise mai sus, pe toată viaţa.

Îi place cuiva sau nu-i place, doi ani în urmă, europenii ne-au dat nota zece. Americanii ne-au dat nota zece. Relaţia străinilor cu un guvern nou nu este bazata pe merite şi fapte, ci doar pe deschidere şi încredere pe care noi, Guvernul, trebuie să le menţinem. Şi da, să mai arătăm şi fapte. Cât de cât, principalul în direcţia corectă.

Indiferent de ce-or zice unii sau alţii din considerente politice, cazurile de preluare forţată a acţiunilor sunt prin definiţie atacuri de raider. Ieri a fost oprit doar unul din ele. Atacatorii au bătut retragerea – presiunea din exterior era prea mare, prea riscant. Mai sunt cazurile a trei bănci şi o companie de asigurări, unde dreptatea este cel puţin sub semnul întrebării. Mai mult ca atât, cazuri din astea se întâmplă cu regularitate la scară mai mică. Ieri s-a câştigat o bătălie. Nu şi războiul.

Faptul că pe cazul MAIB acţiunile au fost restituite acţionarilor legitimi, nu înseamnă nimic. Fapta, escrocheria, a fost săvârşită. Unii au să încerce să muşamalizeze cazul. Au să înceapă un alt război de declaraţii. Despre limbă şi istorie, de exemplu – subiect foarte comod ultimii douăzeci de ani pentru a masca orice se întâmplă în ţara asta. Sau despre alegerea şefului statului şi Acordul de Alianţă. Acuşi mai vine sărbătoarea vinului – mare eveniment. Nu ştiu ce anume vor scoate. Ei ştiu mai bine.

Totuşi. Când un diplomat european de asemenea rang intervine public, în faţa camerelor, cu declaraţii într-un caz de genul ăsta, sensul declaraţiilor este foarte, foarte voalat. În mod normal el nu iese deloc. Pentru că e diplomat. El ar vrea să spună mult mai mult şi mai direct, însă totuşi, are o anumită poziţie ce nu i-o permite. Însăşi intervenţia lor înseamnă că ei vor sânge. Vor, ca cei ce se fac vinovaţi (nu, nu doar executorii), ce au făcut posibil ca lucrurile să degenereze atât de grav, prin trafic mascat de influenţă, prin incompetenţă sau inacţiune (absolut toate în limitele legii), să fie pedepsiţi.

Ei nu-s proşti şi nu-s orbi. Ei ştiu şi văd foarte bine ce se întâmplă. Unii politicieni îi consideră naivi, hrănindu-i cu taclale. Păcat. Un dialog sincer şi deschis nu este posibil atunci când unul din participanţi este conştient de faptul că celălalt îl prosteşte.

Ceea ce vor ei, este şi în interesul poporului. Vor ca oamenii de aici nu doar să aibă libertatea de a vorbi orice, asta o avem deja de vreo doi ani, dar şi de a activa cinstit, fără frică, de a se dezvolta fără să se ascundă, de a creşte fără să se teamă că rezultatele muncii lor de zi şi noapte le vor fi într-o bună zi luate. Fără această libertate, iniţiativa privată, spiritul antreprenorial va fi permanent în cătuşe, acţiuni de atragere a investiţiilor vor fi făcute doar la conferinţe şi pe prezentări powerpoint, iar ţara va trăi în continuare pe remitenţe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s