Da, a fost mai mult de un miliard.

Eu cred că este important să înțelegem cu toții ce anume s-a întâmplat în sistemul nostru bancar și cred că nu este complicat de înțeles. E regretabil că instituții publice, care există pe banii noștri, ne mint deschis, iar când îi prindem cu minciuna, ei o acoperă cu alta. Ministerul Finanțelor prezintă mincinos veniturile din lichidare drept ”active recuperate”. S-a scris nu o singură dată.

O săptămână în urmă, am lansat pe CPR Watch un nou instrument cu care vom monitoriza progresul în investigarea furtului bancar. Pentru a anula intenția guvernului de a prezenta lichidarea drept recuperare de active (mă iertați, termeni financiari elementari), am decis că cea mai bună soluție va fi să punem ambele procese pe aceeași pagină.

Este grav când o instituție publică prezintă informație ”oficială”, dar falsă. Cum să credem în acest stat? Cum să credem când ne vor spune că inflația e sub control? Sau că așteptăm creștere economică, salarii și investiții? Sau că nu vor crește impozitele sau tarifele în următorii doi ani? Sau că vor găsi banii și precis-precis îi vor întoarce înapoi.

RECUPERAREA ACTIVELOR

Din rezervele Băncii Naționale s-a scos suma de 1,064 miliarde Dolari SUA. Ăștia-s bani publici. Până acum nu s-a recuperat nimic din acești bani. Suntem pe zero, iar timpul trece. Numărăm al patrulea an deja.

Screen Shot 2018-01-26 at 6.26.29 AM

LICHIDAREA BĂNCILOR

Trei bănci utilizate în acest furt (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) sunt în proces de lichidare. Acestea aveau unele active (oficii, automobile, inclusiv unele credite de la antreprenori reali care au nimerit întâmplător în mijlocul acestui vârtej și au trebuit să întoarcă banii). În 2013, înainte de furturi, suma totală a activelor acestor bănci era de puțin peste 20 miliarde lei, conform rapoartelor lor financiare (referințele cu linkuri – pe CPR Watch).

Screen Shot 2018-01-26 at 6.37.09 AM.png

De la faptul că pe teritoriul țării se vând sediile BEM, miliardul rămâne furat și neinvestigat.

În trei ani de lichidare, s-au înregistrat venituri de 1,002 mlrd Lei (de ce 1,002 și nu ”peste 2 miliarde”, cum spune Publika – revin mai jos). Din 20,19 miliarde lei active ale acestor trei bănci. Adică, aproximativ 5%. Între timp, miliardul de dolari rămâne nerecuperat – stă pe zero.

Este greșit să prezinți veniturile din lichidare drept active recuperate. Presa din holding spune doar jumate din minciună. Prima jumate este plantată de Ministerul Finanțelor pe pagina oficială, numind lichidarea drept recuperare de active. Eu îi doresc lui Octavian Armașu, când se uită în ochi la FMI, la BERD, la BEI, la Banca Mondială, promițându-le că vor investiga furtul neapărat, să aibă un singur gând – că el personal permite unei minciuni să crească și să se răspândească în societate. Eu nu cred că asta e lucrul unui funcționar din Minister. Asta e indicație politică.

 

DECI, A FOST MAI MULT DE UN MILIARD.

Da. Asta înseamnă că a fost mai mult de un miliard de Dolari SUA. Nu mai puțin, cum spunea Andrian Candu, ci mai mult. Avem:

  • 20 miliarde MDL activele băncilor – conform rapoartelor financiare din 2013 ale BEM, Unibank, Banca Socială.
  • 1,064 miliarde USD – banii din rezervele BNM oferiți pentru a ”salva” băncile în 2014-2015.

Cum anume iese, că statul salvează (bailout) trei bănci, iar acestea oricum falimentează? Eu am auzit de multe bailouts în lumea asta, dar nu știu nici una, urmare a căreia băncile ”salvate” oricum au falimentat. Statul nu ar putea permite așa ceva. Cum să pompezi banii contribuabilului (și ai FMI) într-o bancă ce oricum va falimenta? Chiar dați-mi dacă știți un asemenea caz.

Pentru ca aceste trei bănci să falimenteze, a trebuit ca toți acești bani să dispară – atât 20,19 miliarde lei de pe bilanț în 2013, cât și 1,064 miliarde USD.

Ah da. Să ne mai amintim cum aceste bănci trăgeau toate depozitele de pe piață în 2014. Pe atunci ofereau cea mai înaltă rată a dobânzii la depozite.

Și dacă există cineva, care știa de toată schema de la bun început? Acel om, probabil, și-a dublat averea pe seama statului, adică pe seama noastră. Să zicem, are 1 milion. Acel milion este depus la BEM, la o rată a dobânzii excelentă. Printr-un credit fals, banii sunt mutați în offshore (controlat tot de el), iar în BEM se formează o gaură care este acoperită de creditul de urgență de la Banca Națională a Moldovei. BEM se lichidează, iar în proces de lichidare, acel cineva, adițional milionului care stă bine-merci în offshore, conform planului inițial, mai primește un milion pentru a-i compensa depozitul care, formal, figurează la BEM.

*******

DAR MAI ESTE CEVA

Asta va fi o remarcă minoră față de cele de mai sus, mă gândeam să o păstrez pentru altă postare, dar fie. Afară de manipularea cu lichidarea, despre care se vorbește al doilea an, mai avem o problemă. Publika și alții ne spun că ”s-au recuperat” peste 2 miliarde de lei. De ce asta nu e recuperare, am zis mai sus. De ce nu-s 2 miliarde, vedem mai jos într-un infografic făcut rapid.

Screen Shot 2018-01-26 at 6.18.29 AM.png

Screen Shot 2018-01-26 at 6.18.40 AMScreen Shot 2018-01-26 at 6.19.04 AM.png

 

Screen Shot 2018-01-26 at 6.19.19 AM

 

Iar la desert, vedem deja și asta:

 

Advertisements

One thought on “Da, a fost mai mult de un miliard.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s