”Apoi, ce, Alaiba? Când te bagi în politică?”

În ultimul an, aud adesea astfel de întrebări. Răspuns scurt – nu curând.

Eu am cu cine vota și e ok. Când va trebui de ajutat, o să ajut cu ce o să pot, unde va fi nevoie de mai mult ajutor, pentru că o să simt responsabilitatea. Implicarea plenară într-un partid presupune totuși mai mult decât o simplă susținere în momente cruciale (gen campanii), atunci când trebuie de sărit, fiecare cu ce poate. Din lecțiile pe care le-am învățat, până la ai mei 35 de ani, asta înseamnă să împărtășești pe deplin valorile fundamentale și viziunea pe care o are partidul. E important să nu existe disensiuni pe teme esențiale.

Altfel partidul se transformă într-un club de dezbateri la subietul ”ne-am adunat aici, dar totuși încotro mergem?”

Voi deveni membru de partid atunci când voi simți forța care îmi împărtășește pe deplin valorile. Pe deplin, nu parțial. Partidul din care voi face parte va trebui să-mi împărtășească toate opiniile de mai jos:

Partidul meu este un partid convins pro-european. Partidul meu va susține, necondiționat, parcursul european chiar și în cazul în care sentimentul pro-european al populației ar ajunge la 10%. Cu ”pro-europenii” de la guvernare, văd cum am putea ajunge și acolo, în câțiva ani. Pentru că vrem să dăm oamenilor libertate și prosperitate și credem că așa o putem oferi. Asta e Europa.

Partidul meu nu se sfiește deloc de subiectul NATO și e pentru o cooperare cât mai strânsă cu NATO. Pentru că țara asta este supusă multiplelor riscuri de securitate (inclusiv interne) și pentru că NATO înseamnă securitate (inclusiv anticorupție eficientă). DNA din România este consecința mai degrabă a NATO, decât a UE, opinia mea. Până ajungem la subiectul aderării la NATO, cooperarea existentă trebuie aprofundată substanțial. Acum e de formă. Între timp, există țări neutre care au o colaborare extrem de strânsă cu NATO. Vezi Suedia. Dar, pe scurt: vrei libertatea circulației și economie dezvoltată – mergi în UE, vrei securitate – mergi în NATO. Una fără alta e posibil, dar greu.

Partidul meu este, fără compromisuri, un partid împotriva corupției. Partidul meu nu ar intra în coaliție cu nici o forță politică ce există pe bani furați, chiar dacă asta va însemna că partidul meu ar fi permanent în opoziție. Moldova poate avea o creștere economică de două cifre (peste 10%) cu o anticorupție sinceră. ”Sinceră” înseamnă să lovești acolo, unde corupția e cea mai mare. Altfel iese că negi existența ei.

Partidul meu este deschis pentru impozitarea bisericii și pentru delimitarea strictă a bisericii de stat. Partidul meu arată cu degetul la preoții care colaborează cu hoții din politică. Biserica catolică din Italia până acum e cu imaginea pătată de faptul că preoții erau buni prieteni cu Mafia Italiană. Până acum nu s-au spălat de acea relație de amiciție dintre biserică și mafie. Nu poți fi bun creștin și mafiot de succes în același timp. Să ne imaginăm că biserica ar fi de partea bună a acestei lupte și ar condamna deschis corupția. Și s-ar distanța demonstrativ de hoții din politică. Cât de ușor ne-ar fi. Tac molcum, nu cumva? Arătați-mi un preot ce condamnă deschis ceea ce se întâmplă în țara asta. Ah. Biserica e ”apolitică”, vor zice? Da, sigur.

Partidul meu nu s-ar implica în discuții despre unionism și ar pune embargo pe subiectul dat pe următorii 20 de ani. Pur și simplu va refuza să se implice în așa discuții. La întrebări despre unire va răspunde cu politici de combatere a corupției, de creștere a economiei și creare a locurilor de muncă. Partidul meu crede că pentru a eradica corupția este, totuși, mai ușor să scapi de Plahotniuc decât să unești două state. Atunci când toate problemele din stat încep a avea o singură soluție (fie ea și unirea), analiza problemei este una greșită. Eu nu vreau unire în stilul ”fratele sărac vine să se hrănească pe spatele muncii celui mai bogat”. Dacă și va exista, ea va trebui să fie una bazată pe demnitate, cu capul sus, nu cu pantalonii rupți în fund. Eu, însă, voi prefera să vorbesc despre alte probleme.

Partidul meu e pentru o incluziune deplină și nu se rușinează să apere deschis drepturile tuturor minorităților. În primul rând cele ale minorităților etnice. Avem 30% de cetățeni alolingvi, care se simt excluși și de care partidele își amintesc doar în timpul alegerilor.  A oricăror minorități. Inclusiv drepturile LGBT. Pentru că suntem oameni cu toții și pentru că secolul 21. Membrii din partidul meu nu se vor sfii să fie prezenți la marșurile LGBT, chiar dacă asta ar ”dezamăgi” unii membri. Membrii și simpatizanții partidului trebuie educați și inspirați să urmeze valorile la care aderi tu. Pentru că suntem oameni și pentru că nu totul se măsoară în voturi și ratinguri. Tot aici – drepturile femeilor.

Partidul meu nu neagă și nu încearcă să mascheze, sau să uite, crimele petrecute pe teritoriul țării noastre în secolul 20. De la pogromurile de la începutul secolului, la exterminarea evreilor din al doilea război mondial, până foametea și deportările comuniste. Nu ne-au prea învățat la istorie suficient de aprofundat aceste pagini. Aproape deloc nu ne-au învățat. Asta trebuie corectat.

Partidul meu va lupta pentru mediul înconjurător. Acum nu avem economie și asta trebuie privit inclusiv ca oportunitate. Avem șansa să o construim de la zero, ținând cont de mediul înconjurător. Nu m-aș putea alătura cuiva care este gata să distrugă natura pentru ”măcar vreo cinci ani, până mai creștem puțin economia, după asta ne uităm și la mediu”. Suntem o țară fără resurse. Nu avem altă alegere decât să fim cea mai verde economie din regiune. Să reciclăm tot, să economisim energia, să nu irosim puținele resurse pe care le avem. La populația acestei țări, avem nevoie de un milion de copaci, ca să ieșim la zero. Pentru mine asta e important, chiar dacă nu e un subiect sexy în politica noastră și nu se vorbește despre asta aproape deloc.

Cam astea sunt, cred, principalele. Asta sunt eu și asta în mine nu se va schimba. Unele lucruri, cu siguranță, se vor adăuga, cu anii. Dar din lista asta nimic nu va fi scos, nici peste 20 de ani.

Eu cred că există două tipuri de politicieni. Primul tip de politicieni sunt cei care simt și văd tendințele din societate și tind să ”încalece” un anumit sentiment/val, pentru a obține voturi și a fi stăpâni pe un segment de electorat. După ce ai ”încălecat” valul, începi să te cerți cu altul ce îți este opus. Pentru că știi – ca să ”crești”, trebuie să antagonizezi. Așa ai unioniștii; ai pro-rușii; îi ai pe cei ce vor în europa, dar nu cu România; îi ai pe cei ce vor în România, dar nu în Europa; îi ai pe cei ce vor cu nimeni și cu toți deodată; ai religioșii, pentru care homosexualii sunt unica problemă. Acest tip de politicieni reprezintă majoritatea în orice țară. Existența acestui tip de politicieni este catalizatorul procesului de fragmentare continuă a societății în jurul unor subiecte ce divizează. Acest tip de politicieni ne divizează și ne fac să ne urâm unii pe alții.

Al doilea tip de politicieni sunt cei care au o anumită viziune și intră în politică pentru a promova ceea ce cred, pentru a lupta, dacă trebuie, o viață, pentru ceea în ce cred cu sinceritate. Chiar dacă, la început de cale, suportul pentru ideea în care crezi este de 2%.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s