Ei au votat. Noi ce facem mai departe?

Ce am reușit noi?

Am reușit să creștem vizibilitatea problemei date la maximum. Trebuia lumea să știe că sistemul electoral mixt este extrem de prost pentru țara noastră și că este promovat doar în interesul PD și PSRM. Noi, toți, împreună, am reușit asta. Am reușit să distrugem toate miturile pe care au vrut să construiască motivarea acestui proiect de lege.

În februarie, când se lansa această inițiativă, se bazau pe următoarele prezumții, care au căzut, una după alta:

  • Că va exista un oarecare suport real al populației de la care să pornească, pentru o idee relativ atractivă. Eșec. Suportul real a fost invizbil. A trebuit să îl inventeze. Cu sondaje. Cu 850 mii de semnături și din astea. Cu trolli și bloggeri. Toată campania a devenit o simplă propagandă scumpă dar ineficientă.
  • Că vor reuși demoralizarea oponenților și îi vor reduce la tăcere. Intimidări, denigrări, atacuri la persoană, acuzuri de ”implicare politică” atunci când câteva ONGuri s-au pronunțat categoric împotriva unui proiect de lege concret. Cantitatea de rapăn în adresa a câteva persoane pe rețele, pe blogurile lor și la televiziunile lor, a atins cote comparabile cu perioadele electorale. Tot asta nu a fost o reacție întâmplătoare. Exista intenția clară de a demotiva oamenii să vorbească.
  • Că, urmare a propagandei lor și a demoralizării oponenților, trebuia să existe o singură voce – a lor. Sau, cel puțin, să fie cea mai puternică. Eșec. Au avut o singură voce doar după ce ONGurile și partidele de opoziție au boicotat dezbaterile. Au avut monologul pe care și l-au dorit. Dar era târziu. Pentru că au dat dovadă de lipsă de sinceritate din start. Au pierdut.
  • vocea lor va fi unica și pe exterior, în discuții cu partenerii externi. Nici pe aproape. Aceștia au fost bombardați cu analize bine argumentate. Săptămânal cineva scria ceva. Și alții contrasemnau. De asta s-au enervat guvernanții pe ONGuri. Pentru că sunt câțiva oameni din afara controlului lor care au timp să citească și analizeze ceea ce fac ei prin instituții. Da, asta e jobul lor. Pentru că, dacă ești agent de vânzări, nu ai timp și energie să analizezi și să scrii o contraargumentare unui proiect de lege.
  • Că văzând cele de mai sus, europenii pur și simplu nu vor avea ce obiecta. Pentru că e liniște. PD a vrut liniște. Iar dacă e liniște, atunci este un oarecare ”consens”. Iar, drept rezultat, avizul Comisiei de la Venezia va fi unul interpretabil și permisiv agendei PD.
  • Desigur, geopolitica. Au vrut să îi convingă pe europeni și pe noi că așa eliminăm pericolul Dodon – pe care tot ei l-au creat. Geopolitica este scoasă periodic la rampă, atunci când o guvernare de la Chișinău luptă să supraviețuiască. Mai stângaci ca data asta el nu a fost manipulat niciodată.
  • Mai credeau că, deși va fi o anumită isterie după ce vor vota, nu va fi nimic serios, iar banii vor continua să vină. Asta e miza lor acum. Ei cred că Bruxellesul e bancomatul lor personal. Păi iată că, nu e chiar așa. Și-au distrus acel strop de încredere cu Bruxellesul. Poate asta și era ideea? Cum altfel deturnezi cursul European?

Cu toții am depus eforturi și am demontat aceste manipulări. Ele nu au căzut de la sine.

 

Ce au reușit ei?

Cum am zis, ei nu au vrut tot asta. Faptul că ei aveau suficiente voturi nu a fost niciun secret pentru nimeni. De fapt, asta este cel mai pesimist scenariu al lor (dacă și-au făcut calculele în februarie, desigur). Acum, prețul pe care trebuie să îl plătească pentru acest vot este unul enorm de mare. Mai mare decât ei și-au imaginat.

Cei mai pesimiști spun: ”oricum au reușit să adopte mixtul, așa cum au vrut”. E prea mult spus. Au reușit să ridice mâinile – 74 la număr. Ei nu și-au dorit tot ceea, ce se întâmplă și ce se va întâmpla cu ei după asta. Au trebuit să calce peste tot, să sfideze tot, să acționeze pe față, să-și arate apucăturile deschis. Și-au arătat fața tuturor. Toți au văzut. Încă o dată. Acceptarea lor în vest este bazată pe falsele impresii pe care le crează despre ce reprezintă ei și ce vor pentru Moldova.

S-au încordat nespus de tare, doar pentru a nu da semnal de slăbiciune pe interior. Așa gândesc unii oameni. Ei cred că, să cedezi e să arăți că ești slab. Această greșeală îi va duce de râpă.

”Strategie” înseamnă să știi să cedezi la timp, dacă astfel interesele tale sunt protejate mai bine.

 

Ce facem mai departe? Și dacă nu ne liniștim?

Acum ei speră că noi ne vom împăca și ne vom începe a liniști, unul câte unul. Că, deja e votat, e decis.

Și dacă cerem, ca primul proiect ce va fi votat în următoarea sesiune a Parlamentului este anularea votului celor 74 de pioni? Să-i vedem cum ridică din nou mâinile și resping fix ceea ce tot ei au aprobat.

Avem o lună să sensibilizăm în continuare lumea din jurul nostru. Pe intern și pe extern. Cerem un lucru. Abrogarea. Acum vedem toate abuzurile plantate în acest proiect. Acum nu e o eventualitate. E un pericol real. Acum putem explica oamenilor ce îi așteaptă. Oamenii se vor enerva când vor afla că, de exemplu, un cineva, pentru care nu a votat 80% din circumscripție poate ajunge deputat. Și că nu îl vor putea da afară, așa cum li s-a promis.

Pentru asta, trebuie să continuăm să discutăm. Înțeleg, toți s-au săturat de subiectul dat. Dar… dacă așa ei își votează legile, imaginați-vă cum au de gând să câștige următoarele alegeri. Miza e mare și ei au multe de pierdut. Vor face multe ilegalități. Mai bine le oprim aici elanul.

 

Politicienii să se concentreze pe alegătorii lor. Mi se pare o idee bună să declare acum, clar, că în cazul în care acest sistem electoral nu va fi abrogat, opoziția va boicota alegerile.

Oamenilor li se poate explica simplu: ”Noi nu vrem doar să ajungem deputați. Noi vrem să schimbăm lucrurile. Pentru asta trebuie cinstit să câștigăm alegeri libere și corecte. Nu vrem să stăm între 2018-2022 în opoziție și să urlăm în Parlament, timp ce ei vă tot fură. Iar cu legea pe care ei au votat-o, au pregătit un țarc pentru noi în opoziție”.

Oamenii se vor enerva. Sunt 48% de oameni frumoși, deștepți, educați, corecți, ce vor o țară normală și care au înțeles că sunt mințiți. Ei trebuie treziți și, dacă trebuie, scoși în stradă. Sunt 48% care nu trebuie convinși de nimic. Și cu ceilalți 52% trebuie să discutăm foarte intens în această lună. Toți, împreună, vrem binele acestei țări.

Societatea civilă să continue presiunile. Să nu ne lăsăm demotivați de vorbele a câțiva analiști de buzunar. Ei atacă societatea civilă cu insinuări de implicare politică anume pentru a demotiva ONG-urile din a acționa. Ei nu contează. Să fii pentru democrație și împotriva corupției nu este ”implicare politică”. Să ignorăm total ceea ce spun alde Gurău și Catană și să facem ceea, ce trebuie făcut. Să cerem în continuare suport.

Funcționarii publici să îi înceapă a ignora. Și a-i sabota la tot pasul. Și a face scurgeri. Presă, avem, slavă domnului. Dacă trebuie, ajutăm cu contacte. Să se știe cât mai multe din ce fac și ce pregătesc. Scoateți documente, scoateți fotografii. Eu vă știu și mulți din voi sunteți oameni decenți. Nici voi nu ați vrut tot asta ce se întâmplă. Ajutați cum puteți. Tăcând și ținând capul în jos îi ajutați pe ei. Nu, precedenții nu au fost mai buni. Dar ceea ce se întâmplă acum este mult prea de tot.

Partenerii externi să facă ceea, ce cred că este mai bine. Eu cred că cel mai bine pentru țara asta este o democrație sănătoasă, cu instituții și cu legi funcționale. Cu, decizii în interesul oamenilor, cu finanțe publice transparente și cu reforme ce durează, nu reforme ce sunt demontate imediat ce s-au disbursat banii pe condiționalitatea X sau Y. Atunci când aceste chestii de bază sunt în pericol din cauza la o mână de oameni, mandatul fiecărui partener al Moldovei este sub semnul întrebării. Nu doar a instituțiilor cu mandat mai ”politic”, cum ar fi Delegația UE, ambasadele și altele câteva. Toți ar trebui să se implice în discuții. BERD, BEI, Banca Mondială, FMI – acolo, unde sunt banii. Toți se vor retrage poimâine dacă mâine ne vom trezi într-o dictatură ca Belarus, de exemplu. Asta, după ce au investit bani mulți în economia acestei țări. Tot investițiile lor sunt puse sub risc. Așa că, ar trebui să se implice, și ele. Toți finanțatorii externi din țara asta se bazează pe o prezumție principală – că Moldova e o democrație ce trebuie ajutată să se dezvolte. Cât de mult aduce aminte ceea ce s-a întâmplat cu sistemul mixt de ”democrație”?

Să începem toți să vorbim la cel mai serios mod despre faptul că această guvernare a deturnat cursul european al țării noastre și că acesta trebuie salvat. Și să înțelegem că doar noi o putem face, cu puținul la care suntem în stare.

Cu toții trebuie să cerem un lucru – abrogarea, în prima ședință a următoarei sesiuni, a acestui proiect de lege.

Tot ce speră ei, este că ne vom începe a liniști, unul câte unul. Asta e marea lor speranță. Pe asta se bazează strategia lor de mai departe. Pe ”calmarea spiritelor”, după ce și-au făcut mendrele. Trebuie să arătăm că noi abia începem. Mai vulnerabili, mai nervoși, mai sensibili ca acum ei nu au fost în ultimul an jumate. Vor ceda. 

 

Mă iertați de cuvinte grele, dar:

Trăim timpuri periculoase. Această democrație este sub asediu. Acest guvern se joacă cu noi de-a pisica și șoarecele. Așteaptă să ne uităm în altă parte ca ei să își facă mendrele. Trebuie să înțelegem că noi încă patru ani nu vom rezista. Din 2018 până în 2022 ei ne căsăpesc pe toți, unul câte unul. Fie ne distrug psihologic, fie ne alungă din țară, fie ne falimentează, fie îi cumpără sau sperie pe unii din noi. Asta, se pare, le este agenda. Altfel ei nu pot să ”engage the civil society”.

Acum e timpul de acționat. Dacă acum alunecăm în mlaștină, poate-poate, revenim în zece ani la o speranță de normalitate.

Iar viața trece. În zece ani va fi mai greu. Și ei vor fi mai puternici. Și noi mai puțini. Și șanse de normalitate mai slabe.

 

Foro: pinterest
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s