Când și unde a eșuat Plahotniuc?

Deși unii încearcă să ne creeze o altă realitate, precum că protestele și luările de atitudine nu ajută, foarte des planurile lui Plahotniuc sunt date peste cap anume de ele. Cam o dată la două luni primește câte o lovitură dureroasă. Chiar și în condițiile actuale – de opoziție dispersată și slabă, societate civilă pe jumate aservită Partidului Democrat, mass-media independentă fragilă, Plahotniuc bate în retragere mult mai des decât holdingul o admite.

Cam toate situațiile de mai jos, când Plahotniuc a fost nevoit să bată retragerea, au o trăsătură comună. Retragerea este rezultatul unei presiuni duble – din interior și, într-un fel sau altul, deseori, din exterior. Cu cât mai mare presiunea – cu atât mai rapidă retragerea.

De obicei, când societatea (care îi rabdă zi de zi) și partenerii externi (care îi finanțează și în fața cărora tot ei s-au obligat la reforme) depun presiuni pe același punct, Plahotniuc devine neputincios.

Sunt foarte multe, dar o să luăm doar ultimul an, ca să nu mergem prea mult în urmă.

  1. Eșecul Plahotniuc – Prim-ministru.

Așa a început anul 2016. Plahotniuc a decis că vrea și merită să fie Prim-ministru. Nu i-a reușit pentru că au fost atât proteste, cât și o vizibilă lipsă de susținere a acestei idei din partea vestului.

Indiferent ce ar spune acum, Plahotniuc a vrut, dar nu i-a reușit. Chiar a scris și o scrisoare destul de înjositoare lui Timofti. Societatea s-a aprins, iar partenerii externi au oferit nivelul necesar de suport moral președintelui Timofti. Da, acum este Pavel Filip, marioneta lui Plahotniuc, în fața Guvernului. Nu asta îi era intenția. Asta a fost o decizie luată, la fierbințeală, peste noapte. Când a cedat neputincios.

După ce a suferit această palmă, a dispărut pe câteva luni bune din vizorul public. A revenit puțin mai sur la cap.

  1. Eșecul amnistia fiscală.

Nu știu cum el justifică retragerea asta pe interior, însă este clar – legalizarea banilor furați a fost o prioritate absolută și, probabil, o parte din toată schema cu furtul bancar de la bun început. Banii furați se voiau legalizați la un cost modest și, probabil, utilizați în investiții – aici și peste hotare. Nu i-a reușit. Societatea civilă, care a mai rămas liberă, presa neafiliată holdingului, au luat o poziție tranșantă – asta nu trebuie să treacă pentru că nu acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem în societate. Nu vrem să încurajăm corupția. Dinafară au fost condamnări publice de la instituții europene. Era clar că nimeni nu vrea un centru de spălare a banilor la hotarul de est al Uniunii Europene.

Banii FMI ar fi jucat un rol crucial, dar fără presiunea din interior, modestă cum a fost, chiar și europenii aveau mai puține argumente și motive de a se expune. Din nou – Plahotniuc bate în retragere. Proiectul de lege este aruncat la gunoi.

  1. Eșecul închiderea Jurnal TV și TV7.

De la investirea guvernului Filip reflexele acestei guvernări erau clare. Noaptea, ca hoții. Nu transparent, nu în ochii lumii, nu consultări, nu dezbateri deschise. Pe furiș, pe sub masă. Se voia întuneric deplin și în mass media. Se voia liniște, să nu existe cine să bată alarma. Prin abuzul poziției dominante pe piața media, s-a vrut falimentarea Jurnal TV și TV7 și deci excluderea lor. Trebuia liniște. Avea planuri.

Nu i-a reușit. Societatea civilă a luat atitudine, a scris, a sensibilizat, a cerut instituțiilor să acționeze. Dinafară au fost condamnări publice de la instituții europene, dar și ceva bani meniți să ajute televiziunile să supraviețuiască.

Televiziunile vor supraviețui, vor fi mai credibile, mai independente și mai obiective.

Din nou, operațiune prioritară – eșuată.

  1. Eșecul Alegerilor Prezidențiale.

Aici a dat-o în bară la fiecare pas.

4.1. Alegerea președintelui de către popor.

Chiar și asta tot o cedare a fost, pentru a liniști protestele. De era liniște, nu mai mobiliza Curtea Constituțională într-o decizie destul de dubioasă pentru orice constituționalist (din câte mi-au zis oameni ce înțeleg subiectul ceva mai bine ca mine). Nu e greu să presupunem că planul inițial era să îl facă pe Candu președinte. Sau chiar pe sine (așa erau discuțiile pe interior un an în urmă, când s-a fript cu punctul 1 mai sus – că ”Vlad va merge direct la președinție”). Doar că asta ar fi posibil doar prin Parlament, nu și în cazul alegerilor directe. Din nou – eșec.

4.2. Eșecul ”Candidatul Unic”.

După ce a trebuit să dea alegerile prezidențiale poporului, cel mai mult Plahotniuc își dorea o ceartă în interiorul opoziției cu adevărat pro-europene – Maia Sandu și Andrei Năstase. Ar fi vrut să candideze ambii, să se mănânce între ei și, în așa condiții, mai știi, poate îl trage de păr pe Marian Lupu în turul 2 prin scheme și falsificări bine testate.

S-au scremut luni de zile televiziuni, analiști, bloggeri și comentatori online băgând la greu venin. Aproape i-a reușit, însă apelurile din partea societății și din partea partidelor europene (instituțiile europene, foarte corect, nu s-au implicat în acest subiect politic), au făcut ca înțelepciunea să câștige.

Din nou eșec, din nou necesitatea de a se regrupa, din nou nopți nedormite pentru holding.

4.3. Retragerea lui Marian Lupu

Pentru că nu i-a reușit să disperseze opoziția proeuropeană, s-a prăbușit și candidatul PD. Este clar că scenariul ideal era ca în locul lui Dodon la președinție să ajungă o marionetă mai direct afiliată, adică Marian Lupu. Acest lucru ar fi fost realizabil, dacă:

  • nu exista un candidat unic din opoziția pro-europeană.
  • nu exista o mobilizare, fără precedent, a societății.
  • nu exista nimeni dinafară cu ochii pe ei, astfel dezlegându-le mâinile la orice abuz pentru a câștiga alegerile cu orice preț.

Colaborarea cu Dodon ar fi rămas mult mai subtilă, acesta rămânând în rezervă până în 2018. A fost nevoit să îl utilizeze pe Dodon mai devreme. A cam rămas fără marionete sub masă. Pentru a nu păți rușinea cu două procente în cruce, a fost nevoit să îl retragă pe Lupu și să lucreze deschis pentru Dodon.

Iar Planul A pentru prezidențiale a eșuat.

  1. Eșecul ”spălarea imaginii”.

Ăsta e unul colosal. În special după ce nu i-a reușit cu postul de Prim-ministru, s-a reorientat pe caritate. A înțeles (cam târziu) că problema imaginii sale nu este inventată de câțiva răutăcioși și constituie un impediment real în ”reabilitarea” personajului Plahotniuc. Idee de reabilitare mai bună, decât caritatea din bani furați, nu a avut.

De fiecare dată, ”caritatea” Edelweiss a bubuit în tot media-holdingul, unde, de fiecare dată i se rostește și numele lui Plahontiuc (e ”Fundația lui Vlad Plahotniuc”). Spoturi video, billboarduri. L-aș îndemna să evalueze cât a investit (real, nu oficial) și cât a câștigat. Dacă tot pretinde a fi antreprenor, va fi de acord că toată treaba asta de caritate e sunk cost, iar o parte din oamenii ce îi sugerează idei și proiecte sunt niște escroci ce îl mulg de bani.

Personal cred că nu-i va reuși niciodată, o reabilitare adevărată, dar să vedem. Stăm și observăm. Cu siguranță întotdeauna vor exista voci care vor face această ”reabilitare” extrem de complicată. Nu din cauza ”răutăcioșilor”, ci tot din cauza că prioritate vor avea întotdeauna schemele. Nu poți menține o credibilitate, microscopică cum e, pe care poate ai obținut-o impunând, în același timp, parlamentul să-ți promoveze amnistii fiscale, sau punând abuziv mâna pe următoarea instituție.

Pe fundalul altor inițiative ce au stârnit proteste în interior și îngrijorări în exterior, tentativele de spălare a imaginii, opinia mea, au suferit un eșec grandios și costisitor. Acest eșec nu e personal al lui, însă. Presupun că aici omul nu a economisit. A dat banul, cât a trebuit. Acest eșec e mai degrabă al implementatorilor. Strategi, comunicatori, jurnaliști, coordonatori de bloggeri, bloggeri, coordonatori de trolli, trolli. Acești oameni au luat bani pentru un rezultat pe care nu l-au livrat. Și creșterea bugetului nu va ajuta.

 

  1. Eșecul #undeimiliardul?

Intenția de a pune furtul bancar pe responsabilitatea oricui, numai nu a sa, a fost și este vizibilă, la fel ca și eșecul. Plahotniuc a aruncat și câțiva oameni sub tren doar pentru a scăpa, iar toată lumea trebuia să creadă că el nu a avut și nu are nicio vină.

Să nu fiu înțeles greșit – în această operațiune mulți au partea lor de vină. Totuși, există instituții ce au trebuit să acționeze, dar nu au acționat. Majoritatea sunt subordonate Partidului Democrat. Aici pun punct în acest argument.

În acest an apelurile partenerilor de dezvoltare, dar și din interiorul societății de a avea o investigație credibilă și transparentă i-au dat de înțeles un lucru – nu e așa de ușor să îi prostești pe toți.

Din nou – eșec total. E foarte scurtă lista oamenilor ce sunt sincer convinși de faptul că Plahotniuc este curat ca lacrima în furtul bancar (și eu aș fi curios să aflu care este IQ-ul mediu în această listă). Indiferent de propaganda mediatică și online.

  1. Eșecul sistemul electoral mixt.

Acesta e un eșec dintr-un trecut mai îndepărtat (când a avut prima tentativă) dar și dintr-un viitor apropiat (foarte mult sper eu).

Cei din PD știu bine – doar cu bani, cu abuzuri, minciună și propagandă vor putea câștiga vreodată alegeri. În alegeri cinstite, libere și democratice, cu finanțare transparentă, PD nu trece pragul. A încercat o dată să bage sistemul mixt, prin 2013. Nu i-a reușit. Mai insistă.

Nu e problema însăși în ideea sistemului mixt. O fi o opțiune, chiar dacă în Georgia există inițiative de a trece de la sistemul mixt la cel proporțional (cum e la noi acum), pentru ca opoziția să fie mai avantajată.

E problema în

  • cine promovează idea sistemului mixt? Un partid cu un rating de 2,7% și un lider cu un antirating record, învinuit de cele mai grosolane acte de corupție pe care le-a văzut această țară.
  • cu ce scop vor ei sistemul mixt? Ca totdeauna – de a se menține la guvernare, dezavantajând opoziția, desenându-și legile necesare pentru a se menține la putere.

Nu ai permite să fii operat de un chirurg cu mâinile murdare. De ce ai permite unei asemenea guvernări să ia o decizie atât de importantă pentru zeci de ani înainte? 

Argumentul lor – ”politicienii sunt departe de oameni” – sună ridicol, dat fiind faptul că președintele PD Vlad Plahotniuc nu a făcut un door to door în viață. Mai mult ca atât, în fața presei nu a ieșit timp de ani buni. Am în vedere presa adevărată, nu cea de buzunar. Conferință cu întrebări-răspunsuri, nu briefing citit rapid.

Întrebarea nr 1: Ce îl încurcă pe Plahotniuc acum să fie mai aproape de oameni? 

Întrebarea nr 2: Cam de ce extrapolează comportamentul propriu asupra tuturor politicienilor? Sunt politicieni mult mai aproape de oameni decât cei din PD. În condițiile actuale.

Va trebui să ne punem cu toții drept scop zădărnicirea acestei inițiative. Cum? Ca totdeauna. Luând atitudine, sesizând instituții, iar de va trebui – protestând în stradă, pentru că e dreptul nostru și pentru că protestele aduc rezultate atunci când știm ce cerem și când cerem ceva concret (vezi mai sus). Aceste opinii vor rezona și vor zădărnici inclusiv eforturile lor de lobare pe extern.

Suntem mai puternici decât credem și conștientizăm. 

Iar domnului Plahotniuc îi doresc aici, și în alte inițiative ale sale de viitor, cât mai multe eșecuri. Când Plahotniuc eșuează, această țară mai primește o picătură de speranță.

Desigur că aceste eșecuri sunt după asta ambalate în ”retrageri strategice”, că ”asta e conform planului” și din astea. E important pentru morala soldaților. Pentru că o mare parte din influența lui Plahotniuc este bazată pe mitul ”atotputernicul”. Cei din interior sunt îndoctrinați permanent despre asta. Că șeful poate tot ce își pune drept scop. Că planifică minuțios.

Este o tactică necesară. Pentru că doar așa oameni ca noi vor fi spălați la creieri că nu are sens să rezistăm, să protestăm. Că el oricum va face ceea ce va pofti. Ba, are sens. Este obligatoriu chiar. Este unicul lucru ce îl oprește.

Și mai importantă este mitificarea lui Plahotniuc pentru cei dinăuntru. Să se teamă pe de o parte și să aibă încredere pe de altă parte. Scopul final – să nu cumva să înceapă a rupe rândurile. Sunt, totuși, mercenari.

Holdingul media, bloggerii și analiștii îi exagerează influența pentru ca oamenii din sistem și dinafara lui să nu opună rezistență. Eu am impresia că Publika nu e atât pentru spectatori, cât pentru menținerea moralului în interiorul sistemului. Oamenii ceia trebuie să creadă că mai au puțin, puțin și câștigă. Asta e funcția principală a Publika TV.

Totuși există mitul Plahotniuc și există persoana Plahotniuc. Și ele sunt diferite.

Concluzii?

  • Nu Plahotniuc e puternic. Noi suntem slabi, dezorganizați și da, uneori, înfricoșați de mitul Plahotniuc. Și asta fără a vedea persoana Plahotniuc, care nu iese cu anii în public. Deseori nu știm ce vrem. Cel mai des fie ieșim la protest de dragul protestului (fără să știm care este finalitatea acestuia), fie spunem ”nu ies la protest pentru că asta nu aduce nimic”.
  • Nu trebuie să așteptăm doar Bruxellesul sau Washingtonul, sau cine știe ce capitale, să acționeze. Presiunea trebuie depusă de aici, din interior. E țara noastră.
  • Tezele cum că ”ar avea susținerea vestului” sunt grav exagerate (tot de cei din holding). Foarte des anume de acolo i se taie elanul când își face de cap (precis nu din Moscova). Desigur, și acolo există oameni diferiți. Unii mai naivi și mai ușor de convins, alții – influențați prin alte metode. Dar există și oameni importanți ce nu-l vor susține niciodată. Cu ei trebuie să vorbim.
  • Să vorbim, să scriem, să protestăm, este foarte important. Doar așa acele voci ce spun că în Moldova trebuie ajutați oamenii, nu Plahotniuc, vor avea argumente și motive de a fi mai categorici. Cât va fi liniște, ei nu vor vedea niciun motiv să obiecteze ceva prezentelor autorități.

Și cel mai important – fără smiorcăială. Sentimentul ăsta de deznădejde, că totul e în zadar, că degeaba încercăm, este foarte comod holdingului. Este chiar promovat subtil. Pentru că doar așa la următoarea tentativă de crimă din 100% care vor fi de acord că e ”prea de tot” doar 5% vor posta ceva pe facebook și doar 0,5% vor acționa mai departe. Așa el câștigă. Și eșuează atunci când noi acționăm (vezi doar câteva exemple mai sus).

Nu credeți vocilor ce vă spun că totul e în zadar. 

screen-shot-2016-11-15-at-10-06-47-am

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s