Cum presa liberă ne salvează de corupție. Studiu de caz – Estonia.

Faptul că avem o presă controlată politic este, spre regret, acceptat ca și normalitate. E aproape informație publică faptul că ”asta e televiziunea lui ăsta, asta e saitul lui ăsta”.

Și am cam uitat faptul că nu e sănătos ca toată presa pe care o consumăm să fie afiliată politic. Cât de importantă pentru o democrație este presa independentă, nu am prea văzut pe pielea noastră, deci nu putem pierde ceea ce nu am avut.

Nu e obligatoriu, totuși, o țară să funcționeze așa cum funcționează la noi. Se poate și altfel. Și nu e greu.

 

De aceea, dați să vedem o istorie din puțin altă realitate. Să vedem cum poate lucra un sistem democratic funcțional, cu toate componentele sale, inclusiv presa.

În data de 23 noiembrie 2016 Estonia primea un guvern nou. După 17 ani de guvernare a Partidului Reformei, partidul care a adus Estonia în Uniunea Europeană și NATO, aceștia sunt aruncați în opoziție și Partidul Centrist preia puterea. O șansă unică de a arăta cum pot guverna.

Martin Repinski devine Ministru al Dezvoltării Rurale. 30 de ani și ambițios. Mic fermier, care și-a construit imagine pe eforturile sale de promovare a produselor locale, în primul rând a cașcavalului de capră produs la ferma proprie. Doi ani în urmă deschise și un magazin bio în Tallinn, unde vinde produse estoniene – ale sale și altor fermieri. De asemeni, își vindea cașcavalul și laptele de capră prin supermarketuri din toată țara. Sună frumos, arată bine.

Asta, în combinație cu activitatea politică, l-a ajutat să ajungă deputat în Parlament, unde a continuat să vorbească despre importanța promovării produselor estoniene și asistența pentru fermierii estonieni.

Screen Shot 2017-02-17 at 8.43.22 AM.png

În exact ziua investirii noului Guvern, iese următoarea ediție a săptămânalului Eesti Ekspress, cu o investigație minuțioasă, ce arată o altă parte a tânărului Repinski.

  • Cașcavalul ”estonian”, produs și lăudat de el, de fapt, este cașcaval importat parțial din Olanda și împachetat în Estonia. Ferma din Olanda (care nu e Bio) a confirmat asta pentru Eesti Ekspress. De asemenea, unii lucrători ce lucrau la ambalarea cașcavalului au confirmat.
  • Foști și actuali angajați au recunoscut că nu sunt plătiți, iar dacă sunt plătiți, sunt plătiți la negru. Plata întârzie permanent și nimeni nu știe niciodată când va fi salariul. La noi asta o fi OK, în Estonia – inacceptabil. Statul e mințit, furat. Chiar de cineva, ce stă în parlament.
  • Unii angajați au fost dați afară de Repinski chiar fără să fie răsplătiți pentru munca deja făcută. Așa e când muncești fără contract de muncă.
  • Antiigienă și condiții substandard în fermă.

Toate de mai sus susținute cu mărturii, fotografii, documente.

Articolul a declanșat un scandal.

Repinski este nevoit să iasă, după nici 24 de ore după investire, cu clarificări într-un talk show, iar răspunsurile lui doar alimentau noi și noi întrebări. Noi versiuni și noi detalii ce se contraziceau de fiecare dată când el mai povestea o dată istoria.

Oamenii au început să întrebe: ”poate Repinski trebuie demis?”

Alte instituții media au început să pună întrebări incomode, să mai caute, și ei, ceva informație. Ferma lui Repinski a devenit imediat loc de pelerinaj. În scurt timp, proprietarii anunță că ferma e închisă pe câteva zile pentru curățenie generală (hm..), după care doar câtorva jurnaliști li s-a permis accesul, din care au venit cam jumate.

Până la sfârșitul săptămânii, la solicitarea Prim ministrului Ratas de a oferi toate clarificările, Repinski a trebuit să organizeze și o conferință de presă, unde a stat singur împotriva multor jurnaliști ”incomozi”.

În cameră – doar el și șeful pe comunicare de la minister (care și-a dat demisia a doua zi după eveniment). Și multă presă. Camera plină.

De fiecare dată când ieșea în fața presei, era nevoit să inventeze noi scuze. Ieșea cam nepregătit, părea că știe cam puține despre ferma proprie (sau nu spune tot). Probabil, uita ce a spus data trecută și dădea alt unghi, se contrazicea. Așa e când ai ce ascunde – te mai încurci. Iar jurnaliștii țineau minte și întrebau concretizări fără mare rușine. Repinski transpira.

Tot mai mulți jurnaliști s-au năpustit pe cazul Repinski. Așa tânărul ministru intră în gura presei.

Cineva a găsit o istorie din adolescență, cum Repinski a publicat într-un ziar un anunț cu solicitare de donații pentru una din cele mai vestite mănăstiri din Estonia, dar a indicat contul său bancar.

Altă istorie era cu o fraudă în asigurare. După ce i s-a defectat un microbus, a mers la o companie de asigurări să îl asigure. A fost prins cu frauda. În răspuns la investigație, Repinski (recunoscând cu jumate de gură) declară că ”a plătit penalitatea, deci totul este rezolvat”. Următoarea zi șeful companiei de asigurări declară pentru presă că Repinski a mințit în declarația sa și că nu s-a răsplătit până acum.

Cantitatea de memuri și caricaturi creștea pe zi ce trece.

Societatea s-a divizat – unii spuneau că așa ceva este inacceptabil și cereau demisia lui Repinski, alții spuneau că el e victima unui atac concertat. Dar ceea ce era cert e că era dezbatere în societate. Mai toți discutau, știau subiectul dat, aveau o opinie despre el.

Repinski declara permanent că presa minte și se victimiza. În răspuns, se publicau noi și noi investigații și dovezi despre minciunile lui. Ferma lui Repinski continua să fie vizitată și asta a fost principalul semn că nimeni nu renunță la continuarea istoriei.

Mergea a doua săptămână de mandat ministerial. Eesti Ekspress mai iese cu un articol în următoarea ediție.

De la investirea guvernului pe nimeni nu interesa viziunea noului Guvern, reforme planificate, inițiative lansate. Mai toată presa se uita la Repinski. Prim ministrul se plângea că toată lumea vorbește despre capre.

E greu să provoci curiozitatea publicului despre reforme (chestie destul de abstractă) când ai un caz concret și clar tuturor, ce trebuie lămurit până la urmă. Și mai e și nostim, pentru că, totuși, e vorba de o fermă de capre, alimentând societatea și cu ceva bancuri și glume noi.

Pentru că nu ai presă de partid, nu poți să le spui ce să scrie și la ce să atragă atenția. Presa merge acolo, unde simte curiozitatea societății. Și tu, ca politician, ești pus la zid să răspunzi anume la întrebările pe care le urăști. Ai vrea să primești alte întrebări, unde ești erou, dar primești întrebări incomode. Așa e cu presa independentă. Ei nu sunt plătiți să te laude full time.

Principala întrebare adresată Prim ministrului Ratas la conferințe de presă nu era despre planurile sale la început de mandat, nu despre prioritățile Estoniei în timpul președinției UE (Estonia preia președinția în a doua jumate a anului 2017), nu despre ce aduce nou în guvern, ci despre caprele ministrului Repinski.

Prim ministrul vroia foarte mult să vorbească despre politica fiscală. Dar primea întrebări despre capre.

Astfel Repinski devine un risc de imagine pentru Prim-ministru și pentru întreg partidul ce l-a propus, dar și pentru coaliția de guvernare. Un partid ce nu a avut guvernarea timp de 17 ani are, poate, o șansă unică să arate de ce este în stare.

După două săptămâni și jumate, 17 zile, mai exact, Repinski își anunță demisia.

Dar asta a fost doar începutul. Începe partea mea preferată.

Articolul inițial a ajuns la multă lume din toată țara. În special la oameni din zona fermei lui Repinski, care îl știu, văd, aud. Foști parteneri, angajați, vecini. Mulți din ei aveau câte o istorioară despre Repinski pe care s-au grăbit să o împărtășească cu Eesti Ekspress – pe mail, telefon.

Oameni simpli, fiecare cu viața lor, care nu au renunțat la dreptul la justiție și care au simțit că există șansa ca istoria lor să fie auzită.

Dată fiind cantitatea informației ce tot venea, era clar că primul articol la subiectul dat nu putea fi și ultimul.

Peste trei luni, indiferent de faptul că Repinski și-a dat demisia, Eesti Ekspress ieșea cu încă o investigație compilată de la multiple surse ce au contactat redacția. Următorul articol povestea despre:

  • Utilizarea ineficientă a granturilor din fonduri europene. Peste 800 mii euro investiți în fermă fără să se vadă un rezultat.
  • Bani atrași pentru produse bio pe care nu le producea, pe pământ bio pe care nu-l poseda, cu capre pe care nu le avea decât pe documente (pe documente avea mai multe capre decât în realitate) și subvenții primite pentru ultimele.
  • Dovezi cum animalele erau tăiate în spatele fermei în condiții de antisanitarie și carnea vândută la magazinul local.

 

Luni, 13 februarie, Marian Männi, autoarea investigațiilor Eesti Ekspress, a primit premiul național în Estonia pentru cea mai bună investigație jurnalistică a anului 2016.

E un caz despre cum oameni simpli, fiecare cu istoria lui mică, au doborât un Ministru. Și despre cum au existat oameni ce au ascultat și au povestit întregii țări aceste istorii. Presiunea era prea mare, iar politicienii într-o societate unde presa funcționează, nu dictează jurnaliștilor ce să spună, ci sunt atenți la orice critică. Pentru că orice articol îți poate compromite șansele de a fi reales. Pentru că nu banii te realeg, ci voturile și felul în care menții încrederea oamenilor.

De aceea, Repinski a fost sacrificat și a fost o lecție pentru alți șmecheri. Cu siguranță, prin asta s-au preîntâmpinat multe fărădelegi pe care le-ar fi făcut în calitatea sa de ministru.

E o istorie despre cum societatea câștigă de la faptul că presa este liberă, independentă, în apărarea intereselor societății. E despre cum tu, cetățean ordinar, trăiești într-o țară în care ai cui te plânge. Dacă nu ai suficiente motive sau dovezi să îți faci dreptate în justiție, atunci cel puțin presa te va asculta.

Să nu fi fost presiunea societății, să nu fi existat presă, Repinski era și acum ministru, iar estonienii priveau filme la TV și uitau, cu timpul. Cum uităm și noi.

Politicienii corupți vor exista atâta timp cât noi le vom consuma minciunile arătate la televiziunile lor plătite din bani furați tot de la noi.

Și ai noștri, cei ce strangulează, încet dar sigur, presa, știu foarte bine ce fac și o fac foarte conștient. Ei urăsc presa liberă. Ei o vor distrusă. Ei vor presă controlată, care scrie ceea ce le este permis. La începutul carierelor lor politice, ei au auzit de faptul că presa liberă și independentă este indispensabilă unui sistem democratic, deaceea, ajungând la guvernare, au ținut neapărat să-și cumpere o televiziune și să distrugă o instituție media incomodă.

Ei și libertatea presei sunt antonime. Ei lucrează împotriva libertăților noastre de bază. 

De aceea, este important să vorbim. Să vorbim, să scriem, să ne exprimăm liber, să nu tacem. Pentru că asta e unica șansă de a reveni, încetul cu încetul, la normalitate. Tăcerea înseamnă resemnare. Iar eu sunt sigur că e prea devreme să ne resemnăm. Mult prea devreme. Asta contează foarte mult. Totdeauna există oameni ce vor asculta, citi, transmite. Nu azi, atunci peste un an sau trei.

Sistemul va funcționa cu o singură condiție – ca noi toți să îl forțăm el să funcționeze. Pentru noi, în folosul, interesul și protecția noastră. Sistemul pentru asta există. Este clar că, acei ce fac legile nu au niciun interes în a repara ceea, ce au distrus tot ei. Ei vor continua să nege problema în fața noastră și a partenerilor externi. Vor spune în continuare că totul e bine. Asta fac acum, vă asigur din prima sursă.

În Moldova, din păcate, ne apropiem de situația descrisă în discursul vestit al lui Parfyonov. De atunci nimic bun în Rusia cu presa nu s-a întâmplat. Doar s-a agravat. Pentru că știm exact ce urmează, trebuie să schimbăm ceva. Urgent.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s