Câteva cuvinte despre ”prioritățile” lui Dodon

Dacă ați citit postarea asta și postarea asta, atunci prezenta postare n-o să fie decât o recalibrare. O să punem rapid cap la cap, a câta oară, ceea ce spune și ceea ce face Igor Dodon. Dacă nu le-ați citit, chiar vă îndemn să o faceți.

O să ne uităm rapid la programul electoral al lui Igor Dodon. Ce promite că va face el. Are trei priorități. O să încep cu desertul.

Prioritatea 3. Relaţii de prietenie cu Rusia. Protejarea Ortodoxiei.

Să spui vrei relații de prietenie cu Rusia e ca și cum ai spune că vrei pace pe pământ. Desigur că noi cu toții asta vrem! Dodon vrea discuții geopolitice. Și totuși, de la această temă Dodon nu câștigă. La aproape zece ani de oportunism geopolitic, atunci când și-a schimbat orientarea în funcție de climat, s-a adăugat un ultim epizod când Dodon promite prietenie și cu vestul. Adică, Dodon ne asigură că va fi prieten și cu unii și cu alții. O cealaltă parte a absolut aceleiași medalii a fost formulată în articolul (doar) semnat de Plahotniuc în Politico: ”Noi putem să fim pro-Vest fără a fi anti-Rusia”. Cam…același lucru, nu cumva?

Și a doua parte – preferata mea. Protejarea Ortodoxiei. Pentru că biserica și religia trebuie să fie una din top 3 priorități de pe masa președintelui unui stat declarat laic în Constituție (apropos, programele electorale pot fi cumva anticonstituționale?). Nu o să comentez nimic la această promisiune electorală, pentru că este una deșartă. Cu același succes poate promite protejarea pinguinilor din Antarctida. El ce va face în calitate de Președinte? Îl va include pe Mitropolit în Consiliul de Securitate?

O să las aici iată poza asta, pentru a sublinia ce e zis (sus și tare) și ce e făcut (pe sub masă) de Dodon și tabăra lui. Materie primă pentru a susține această teză vedeți la linkurile de la începutul articolului.

screen-shot-2016-10-04-at-9-28-33-am

Da. Atunci când sari în apărarea ortodoxiei și a valorilor creștinești, mai bine asigură-te că ești curat ca lacrima. Pentru că apelezi la oamenii pentru care religia contează mult în opțiunea electorală, mai vezi o dată cele zece porunci și verifică de nu cumva ai încălcat vreo una. Să răspundă clar Dodon – a furat vreodată de la stat sau nu? Să privească într-o cameră de luat vederi și să le spună alegătorilor săi.

 

Prioritatea 1. Statalitate. Neutralitate. Identitate moldovenească. Cu asta promite că se va ocupa un președinte ales de popor. Cu statalitate, neutralitate și identitate. Pentru că asta e problema reală a oamenilor. Încă o prioritate deșartă. Nu știu ce sondaje au citit strategii și consultanții lui Igor Dodon de cred că asta este una din trei probleme ale oamenilor cu care merită să intri în alegeri. Personal citesc cu totul alte sondaje care identifică alte probleme ale oamenilor: corupția, lipsa oportunităților, sărăcia, economia deplorabilă, lipsa infrastructurii de bază, injustiția, iresponsabilitatea guvernanților, etc. 

 

Prioritatea 2. Economie puternică. Dreptate socială. 

Părerea mea – unica prioritate despre care am putea discuta argumentat. Și totuși, dacă ne uităm la trecutul său, nu Dodon este cel ce trebuie crezut când spune că va construi o economie puternică și o dreptate socială. Pentru că, fiind ministru al economiei, a avut mari ”succese” la capitolul economie puternică. Vedeți tabelul de mai jos (sursa – Biroul Național de Statistică). 

dodon14352520_1835086566726046_316574163387975207_o

În timp ce Dodon, în calitatea sa de ministru al economiei se ocupa cu implementarea schemelor în beneficiul lui Plahotniuc, economia se ducea de râpă – an de an. Conform datelor Biroului Național de Statistică, în 2009 erau cu aproximativ 8 mii de întreprinderi mai multe care angajau cu 35 mii mai puțini oameni. Deducem că Dodon nu a avut drept prioritate crearea locurilor de muncă, creșterea veniturilor, atragerea investițiilor. Iar întreprinderi participante în scheme, intermedieri de export și reexport, firme-căpușă și alt fel de intermediari, nu crează locuri de muncă, ci doar rente pentru beneficiarii schemelor.

Dodon se laudă cu câțiva investitori ce au venit, dar nu ne arată imaginea generală. Da, au venit câțiva investitori, dar net economia a fost dusă de râpă. Pentru că, atunci când te adresezi oamenilor, părerea mea, economia înseamnă în primul rând locuri de muncă. Nu PIB per capita, datorie publică sau stabilitate macroeconomică. Locurile de muncă și salariul pe care îl primesc este primul indicator al oamenilor despre cum merge economia. Ceea ce ține oamenii acasă, ceea ce îi oprește din a pleca în alte țări, sunt locurile de muncă plătite decent. Și Igor Dodon a distrus 35 mii locuri de muncă în doar trei ani. Nu m-ar deranja prea mult dacă nu s-ar declara în spoturile sale economist competent care vine să ne salveze economia. Trecutul său arată cum vede Dodon o economie puternică și o dreptate socială.  

Și la final. Voturile lui Dodon sunt bazate pe minciună. Am ajuns recent la concluzia că un vot bazat pe minciună e un vot furat. Iată metoda prin care vrea Dodon să ajungă președinte. Mințindu-și alegătorii. Dați să-i încurcăm ițele, să încercăm să ne mobilizăm și să nu-i permitem să fure voturi. El nu va rezista presiunilor încă o lună. Noi abia începem întrebările, iar lista e tot mai mare.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s