Câteva motive din care Ministrul de Interne trebuie demis

1.

Jizdan recent a fost avansat în grad de general (la fel ca și vicele Purice). Ei bine, asta vine direct contrar legislației în vigoare (art 49 din Legea 320 cu privire la poliție și statutul polițistului, http://lex.justice.md/md/346886/). Pe scurt – personalul Ministerul Afacerilor Interne este demilitarizat și nu are statut special (polițienesc), cu excepția angajaților structurilor specializate care au păstrat gradele speciale în virtutea funcțiilor exercitate (de exemplu SPIA)Conform legii, doar polițiștii au dreptul la grad polițienesc. Ministrul și viceminiștrii nu au grade ca și orice alți funcționari din cadrul ministerului. În august 2016, atât Jizdan, cât și Purice au fost făcuți generali.

Adică întreg statul Republica Moldova a încălcat propriile legi pentru a-i face generali. Pentru că, asemenea lui Traian Vasilcău, lor (și altor ca lor) nu le mai e suficient să aibă bani. Lor le trebuie și ”statut”, ”recunoaștere”. Fie ea și de carton.

Ce poate fi mai grav când un Guvern, în special, un guvern autointitulat ”pro-european” încalcă o lege

2.

Avansarea de mai sus este un pas înapoi de la promisiunile pe care ni le-am asumat noi, Republica Moldova, în fața Uniunii Europene în cadrul dialogului privind liberalizarea regimului de vize. Explic pe puncte:

  • Reforma MAI a fost cam 70% din acțiunile cuprinse în dialogul pe vize. Odată îndeplinit acel plan de acțiuni, noi am primit regimul liberalizat de vize cu UE.
  • Demilitarizarea MAI a fost parte din acea reformă a MAI care, odată executată, noi am primit fără vize.
  • Demilitarizarea MAI a fost efectuată la recomandările experților UE – lucru inclus și în analiza funcțională a MAI (document care, se pare, a fost scos de pe situl MAI, deci nu am link să dau).
  • Pentru această reformă, oamenii au dat bani. Vorbesc de contribuabilul UE care a suportat niște cheltuieli pentru ca Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova să fie reformat.

Avansându-l în grad, acest guvern ”pro-european” a călcat în picioare promisiunile făcute partenerilor externi. Subliniez: oamenii deja beneficiază de regim liberalizat de vize, iar faptul că Jizdan e militar, încalcă anumite angajamente asumate pe marginea acestui acord – atât legislația noastră, cât și promisiunile pe care le-am făcut noi, Republica Moldova, partenerilor de dezvoltare, pentru ca oamenii noștri să beneficieze de regim fără vize.

Partenerii tac, dar asta nu înseamnă că ei nu văd și nu aud. Ai noștri sunt foarte naivi crezând asta.

3.

Este deja bine cunoscut că ministrul Jizdan și șeful IGP Pânzari au fost implicați direct în dosarul 7 aprilie 2009. Pe atunci Jizdan era șeful departamentului servicii operative al MAI iar Pânzari era adjunctul său. Servicii operative înseamnă anume cei ce au organizat toate aresturile și transportarea tinerilor în comisariate în zilele de după 7 aprilie 2009. Cine și la ordinul cui i-a bătut și înjosit pe tineri, deja vă las să presupuneți. Jizdan era șef acolo. Ei au arătat foarte bine de ce sunt în stare.

4.

În prezentul guvern deja au fost observate nu o data reflexele conducerii de la MAI. Au sabotat un protest pașnic, obstrucționând dreptul oamenilor la libera întrunire și exprimare în 24 aprilie 2016, iar în 27 august au aplicat acțiuni violente împotriva protestatarilor pașnici, acțiune condamnată de Amnesty International (comunicat AI). Mai mult, sunt polițiști care mai șoptesc că ar fi încurajați, neoficial, să mai dea câte un ghiont la câte vreun protestatar. Asta se vede și după acțiunile poliției. Că există toleranță. Că există certitudine că se vor putea eschiva de la răspundere.

5.

Însăși ministrul Jizdan a fost dat afară de două ori (investigație RISE). Să spui că are o reputație ”pătată” e puțin spus. Pe timpul lui Plahotniuc, începând cu ianuarie 2016, a ajuns să fie ministru, să comande un efectiv de aproximativ 17 mii de oameni înarmați.

6.

Jizdan a permis ca Ministerul pe care îl conduce să cheltuie 40 mii dolari pe transportarea lui Veaceslav Platon cu un avion privat. Risipă clasică a banului public. Pentru bani aruncați în vând pentru că ”așa vreau eu” lumea face pușcărie la fel ca pentru corupție. O fi un motiv ”minor”, dar mă scuzați, eu cu asta chiar nu sunt de acord. Cum anume s-a luat această decizie și de ce așa și nu ni s-a explicat. Nouă, în general, nu ni se explică nimic de ceva timp.

7.

Afară de grad militar, atât Jizdan, cât și vicele său, Purice, sunt pensionari. Ei primesc atât pensie, cât și salariu. Asta e contrar practicilor UE și dacă acest guvern vrea să arate că e pro-european, ar trebui să o facă în fiecare zi, la fiecare pas, adoptând practici din UE, nu scriind discursuri despre Europa. Desigur, față de cele de mai sus, asta nu cântărește atât de mult. Într-o țară aflată în profundă criză economică și socială, avem așa paradox ca un ministru să primească și salariu de ministru, și pensie de militar. O pensie a lor ajunge la 7-8 mii lei și mai ridică un salariu de peste 10 mii lei. Pentru că nu le e destul.

Asemenea oameni ca Jizdan l-au ajutat pe Plahotniuc să împingă țara asta din comunism spre o republică bananieră.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s