Acte permisive cvazi-legale – cazul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Prin aprilie 2014 venise o solicitare de la Camera de Comerț Americană să fie publicate informațiile cu privire la fondatorii tuturor companiilor din Moldova. Este o practică normală în lumea civilizată, nu și în Moldova unde, până nu demult, informația dată era oferită doar contra bani și monitorizată – cine și ce solicită.

Jurnaliști erau sunați și întrebați cu ce scop se interesează despre întreprinderea x sau y, în cazul în care aceasta aparținea cuiva prea ”important”. Doar asta deja este intimidare.

Prin mai 2015, după zeci de ore prin ședințe inutile (când nu se vrea ceva, se fac ședințe peste ședințe, un fel de pierdere de timp), ajungem într-un blocaj.

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) fusese, probabil, ales ca instituție ce urma să spună că „această inițiativă contravine legislației”. Am decis că, dacă nu ai cu cine vorbi în instituții, o să vorbim cu mass-media care a mai rămas și cu societatea civilă.

Ne-a ajutat multă lume. În urma unor presiuni puternice din afară, peste câteva luni, informațiile despre fondatorii întreprinderilor din Moldova au fost publicate. În loc de o lună, când puteam să facem asta și să mergem mai departe, s-a pierdut mai mult de un an, pentru că sabotarea reformelor, cât de mici ar fi ele, este ocupația principală a multor instituții. Acum informația poate fi găsită pe www.date.gov.md – nu grație, ci în pofida lui Filip.

Am mai zis cu altă ocazie, așa zisul prim ministru Filip putea ajuta la inițiativă, pentru că cei ce trebuiau să publice informația erau în directa subordine a sa (CRIS Registru) însă nu a vrut. Doar o ilustrație a cât de ”reformator” este în realitate (nu în discursuri) și cât de mult crede în transparență.

După publicarea fondatorilor CNPDCP au luat-o razna într-atât de mult, încât pe lângă teancurile de scrisori adresate Prim miniștrilor, în care se plângeau pe „lipsă de colegialitate” (aveau în vedere complicitate, probabil), au sesizat ditamai Procuratura Generală că s-ar fi comis cine știe ce ilegalități și a trebuit să mă prezint și eu la Inspectoratul General de Poliție pentru explicații (vezi mai jos).

informaticaScreen Shot 2015-09-16 at 9.11.34 AM

 

Am înțeles că acum, aceeași instituție caută să își dea din nou mare importanță, doar că în altă parte.

Să le luăm pe rând:

 

Avem Legea #160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activitatii de intreprinzator.

Articolul 13 – mecanismul de revizuire a actelor normative spune clar ce trebuie sa faca autoritatile eminente de acte permisive pentru a se conforma acestei legi de la momentul adoptarii.

Alineatele 2, 3 si 4 spun clar: cei care nu au fost incluși în nomenclator sunt caduc (cu alte cuvinte, își pierd valoarea juridică):

– Alineatul (2) Prevederile actelor legislative şi ale celor normative cu privire la eliberarea actelor permisive, precum şi taxele pentru eliberarea acestora, care nu sunt incluse în Nomenclatorul actelor permisive se consideră caduce.

– Alineatul (3) Nu se permite eliberarea unor acte permisive care nu sunt incluse în Nomenclatorul anexat la prezenta lege.

– Alineatul (4) Orice normă stabilită de lege care ţine de înregistrarea, autentificarea, certificarea, omologarea, confirmarea unor relaţii juridice sau unor bunuri devine caducă dacă are drept rezultat emiterea unor acte permisive care devin caduce conform alin. (2).

******

După cum se vede, CNPDCP nu este inclus în nomenclatorul actelor permisive din Legea #160 și a instituțiilor care sunt în drept să facă acest lucru, respectiv actele emise de acesta sunt considerate caduce (adică nule din punct de vedere juridic). Asta, până la intrare în vigoare a eventualelor amendamente și nu sunt valabile dupa aceasta daca nu a fost modificata legea (160).

Da, această lege trebuia modificată demult. Și ea ar fi fost modificată, dacă deputații din Parlament și-ar îndeplini atribuțiile de bază pe care eu le văd simplu:

  • Elaborarea de legi bune, în interesul oamenilor, care să servească binele public.
  • Monitorizarea implementării legilor votate de ei prin diverse metode – în primul rând un dialog eficient cu cetățenii, mediul de afaceri și societatea civilă. Lucru, care nu se întâmplă cronic. Consultări formale nu trebuiesc nimănui pentru că ele nu contribuie la nimic.

******

Pentru că în Parlament se întâmplă ce vrei numai nu ce e scris mai sus, vedem Legea 133 privind protecția datelor cu caracter personal. CNPDCP emite acte permisive: articolul 25 spune ca CNPDCP emite decizia privind autorizarea operatiunilor pentru prelucrarea categoriilor speciale de date.

******

Deci, avem un exemplu clasic – Legea 160 anulează unele prevederi ale legii 133, lucru care îi este indiferent CNPDCP-ului. Ei pretind că sunt speciali și lucrează acoperindu-se cu propria lege, fie măcar și cinci legi care o contrazic. Așa este când legi se bat cap în cap – birocratul este cel care alege ce lege să aplice. Și nici măcar nu încalcă nimic.

De la intrarea în vigoare a Legii 160, CNPDCP a avut la dispoziție 6 luni pentru a se conforma ei. Asta se face simplu – dacă vezi că deputații au alte „priorități”, sesizezi Parlamentul că nu poți lucra, că există neclaritate și nu îți poți îndeplini funcțiile și soliciți să fii inclus în același nomenclator de acte permisive din Legea 160 (dacă consideri că trebuie să fii acolo, lucru spre care, totuși, înclin).

******

Reamintesc – în loc să se ocupe, spre exemplu, de problema asta, anul trecut cei de la CNPDCP umblau prin ședințe inutile, scriau zeci de scrisori, sesizau procuraturi, unde inventau motive din care ceva ce este o normalitate în toată lumea, la noi se considera ilegal (opinie de care se țineau doar ei și alte câteva instituții, restul experților independenți fiind convinși că nicio contradicție nu ar exista).

În același timp, tot felul de speakeri și „prim miniștri” ne vorbesc despre necesitatea „asigurării unui cadru regulatoriu cu reguli de joc simple, clare și prietenoase mediului de afaceri, pentru atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă”. Iar oamenii scuipă în televizor când îi aud. Pentru că așa o diferență de realități dintre televizor și realitate nu am avut din anii 80 probabil.

În principiu, doar această contradicție descrisă mai sus îi afectează direct pe toți cei ce trebuie să solicite acte permisive de la CNPDCP. Teoretic, ei pot să ignore acest Centru, care solicită ilegal informație de la companii. Practic, instituțiile care prelucrează date cu caracter personal, nu vor să se pună cu „sistemul” și, deci, tac și înghit. În aceiași situație sunt și mai multe instituții ce oferă servicii publice. Sau, spre exemplu, hotelurile, companiile de prestare servicii IT, telecomunicații, etc. Daca nu obțin autorizația Centrului Național de Protecție a datelor cu caracter personal (act permisiv) nu pot să-și desfășoare activitatea de întreprinzător și aceasta este o barieră clară în primul rând pentru cei ce doar au decis să deschidă o mică afacere (să zicem un hotel de câteva camere). Adică micul business, despre care se tot scriu discursuri frumoase ani la rând, devine tot mai mic și mai puțin, cedând teritoriul monopoliștilor.

 

Sau poate așa și trebuie. Poate asta era ideea de la bun început. Să facă o lege (160) pe care să o fluture în fața donatorilor, să ia niște bani pentru cât de bune reforme fac, dar în realitate să nu schimbe nimic, lăsând contradicții ca în cazul CNPDCP neatinse. Cine știe…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s