O majoritate oportunistă și o decizie a unei curți anticonstituționale

Dragi judecători ai Curții Constituționale, voi măcar din când în când vă gândiți la bunul vostru nume? La unde o să fiți în cinci ani? La consecințele ”deciziilor” luate de voi ”colegial”? Sau ați pierdut simțul realității cu desăvârșire, de când vă acoperiți cu chițibușuri birocratice? Voi vă dați seama că o să fiți ținuți minte? Și o să fiți arătați cu degetul când veți fi niște nimeni ce umblă pe stradă. Aceste timpuri vor veni – mult mai curând decât credeți. E un lucru când un politician nu are rușine, sau când un birocrat nesimțit a uitat de rușine și face rău celor din jur prin simpla sa existență, la rușinea unui bandit nici nu are sens să apelezi. Dar când un om ce se intitulează ”judecător” demonstrează prin acțiune nerușinarea, mie îmi vine să crap de furie. Oameni ca voi distrug țara zi de zi.

Nu mă interesează ”argumentele juridice”. Ele pot fi alineate frumos de orice birocrat bine instruit în a găsi argumentare la orice punct de vedere. Desenarea argumentelor juridice pentru orice scop pus de sus sunt principala problemă a administrației noastre. Totul e ”conform procedurii”. Deseori – doar ”conform procedurii”, nu și conform logicii. Miliardul tot ”conform procedurii” s-a dus, apropos. Am uitat de buna credință și pe alocuri de logică.

Decizia Curții Constituționale de a obliga Președintele să înainteze în calitate de Prim-ministru pe oricine întrunește majoritatea deputaților sfidează în primul rând logica și bunul simț. Tot asta ambalat frumos cu ”argumente juridice”. Este următorul caz în care Curtea Constituțională a tratat Constituția drept o sugestie.

Dați să vedem câteva consecințe dar și raționamente ce reies din această decizie:

  1. Urmare a acestei decizii, fără a stârni tărăboi, parlamentul, prin majoritate absolută, poate obliga Președintele să numească pe cine vor ei, chiar dacă în Constituție scrie clar că Președintele numește candidatul. Trei săptămâni în urmă se vehicula că președintele ar putea fi demis dacă nu înaintează ”pe cine trebuie”. S-a decis că asta va stârni tărăboi. S-a decis asupra opțiunii birocratice și s-a utilizat Curtea Constituțională într-un mod urât. Și-au dat seama că demiterea președintelui ar crea prea multă zarvă. Lor zarva nu le place. Lor le place prin ușa din spate, pe sub covor, de dorit noaptea. Deci, s-a recurs la următorul truc birocratic cu utilizarea Curții Constituționale.
  2. Pentru că sunt niște fricoși, ce nu vor să fie responsabili de nicio decizie, niciun pas ferm (iar pe parcurs cumva-cumva să bage ceva, totuși, în buzunare) această ipotetică majoritate parlamentară nu că nu vrea să mearga pe față și să demită Președintele, ei nici măcar nu vor să se developeze modificând Constituția. Cât acolo? Dacă tot ai majoritatea (noi știm că o ai), ia și schimbă Constituția. Dacă chiar crezi că așa este corect, ridică mâna și modifică Legea Supremă. Ah. Te temi să îți asumi chiar și atâta responsabilitate? Va fi prea multă zarvă?
  3. Deși în Constituție scrie clar că președintele ”se consultă” (o acțiune mai ambiguă care poate fi efectuată mai mult sau mai puțin productiv) și ”numește” (o acțiune rigidă, extrem de clară) candidatul la Prim ministru, Curtea Constituțională a luat și a permis Parlamentului să se bage peste puterea constituțională a Președintelui. Sintagma “după CONSULTAREA cu fracțiunile” așa cum e acum în Constituție a fost transformată de Curtea Constituțională în OBLIGAȚIA de a înainta candidatura desemnată de majoritatea parlamentară. Constituția a fost redactată fără a fi redactată. O majoritate oportunistă poate dicta președintelui pe cine să numească Prim-ministru. Practic, Președintelui i se dă indicație. Principalul din gașcă să fie. Lor foarte, foarte tare nu le plac outsiderii, după cum se vede.
  4. Orice deputat se teme de alegeri. Odată ajuns deputat, nu vrei să te ciocnești cu incertitudinea anticipatelor, cât de sigur în poziția ta nu ai fi, uneori indiferent de interesul partidului din care faci parte (poate partidul și va lua ceva mai multe voturi, dar…ești sigur, absolut sigur, că vei fi și tu pe liste?) Drept rezultat al deciziei curții constituționale, din frică de alegeri, parlamentarii vor putea totdeauna să dea indicație Președintelui pe cine să înainteze în calitate de Prim-ministru, transformând tot acest proces stipulat în constituție într-un detaliu birocratic. Obligația Președintelui de a numi pe cine decid parlamentarii nu poate fi altceva decât limitarea drepturilor constituționale ale Președintelui de a numi un candidat.
  5. Deci, parlamentarii care vor constitui o majoritate parlamentară pentru a înainta președintelui candidatura pe care acesta va trebui să o înainteze parlamentului (da, da – iată așa calambur iese, da), vor încălca bunul spirit al Constituției. Din comoditate, ei preferă să citească interpretarea Curții decât însăși Constituția. Da cam de ce mai au nevoie de președinte? De ce nu-și numesc deodată Prim-ministrul fără să-l deranjeze pe Președinte? Măcar să vedem direct, pe față cum ăștia încalcă Constituția. Umblăm cu chișibușuri birocratice. ”Conform procedurii tot corect”, dar ca efect, Constituția este încălcată.
  6. Și mă întreb eu: ce fel de om, candidat la Prim ministru ar reuni o majoritate parlamentară absolută, însă nu ar putea câștiga alegeri, nu ar avea un suport popular masiv, astfel încât Președintele, dacă și s-ar țâcni să încerce o lovitură de stat și să nu-l desemneze pe cel extrem de dorit de oameni, să se înece în presiunea străzii? Un om cu un suport enorm al oamenilor (să zicem un rating pozitiv de 70%)? Nu, desigur. Cel mai probabil, asta ar fi un om extrem de dubios detestat de toată țara, dar care și-a imaginat că poate fi Prim-ministru, și-a cumpărat suficienți deputați, și este acum protejat de instituții de genul Curtea Constituțională. Sau, dacă nu el, atunci un satelit de al său. Și acest om e foarte surprins și enervat că un Președinte care până acum nu presupunea niciun risc, acum a devenit o greu de controlat.
  7. O majoritate parlamentară care, luați împreună, întrunește încrederea la vreo 5-10% din populație și care vrea să propună un om cu 90% rating negativ (cu 90% din oameni care îl detestă), sau pe cineva 100% controlat de acest om. Frumos, nu? Am ajuns la nivelul Americii Latine în anii 70. Din cauza acestei mâini de oameni.Din câte înțeleg, în comunicarea Curții Constituționale se vehicula termenul de ”majoritatea absolută”, deci o fi vorba nu de majoritatea cea simplă de 51 de voturi, dar cine știe cum au s-o învârtă în săptămâna asta.
  8. Simplificând lucrurile, Curtea Constituțională a acordat dreptul parlamentului de a numi Prim-ministrul, lucru ce vine în contradicție cu prevederile Constituției. Ambalajul, detaliile și ”argumentele juridice” trebuie să ne intereseze doar în al doilea rând. Acesta este efectul principal.
  9. Da. Și tu, cetățeanule de rând, plătești pentru tot asta. Pentru salariile lor, pentru mașinile și șoferii, pentru birourile luxoase ale acestor judecători. Ei merg în deplasări din banii tăi și au o armată de funcționari care îi ajută să ”activeze”. Ei până și cafeaua de dimineață și-o beau din banii tăi. Simți cumva că ei au acționat în interesul tău prin această decizie? Merită banii, nu-i așa? Dacă te interesează cum ți s-au cheltuit banii, poți vedea aici doar o informație extrem de sumară din 2012. Cred că în 2013, 2014 nu au cheltuit nimic dacă nu e pe site. Și nici în 2015 nu planifică. Dacă te interesează câți bani te-a costat nota la electricitate în clădirea Curții Constituționale în 2014, sau achizițiile de combustibil pentru mașini, sau biletele de avion cumpărate din banii tăi, îmi pare rău, această informație nu e disponibilă online. Trebuie să scrii demers oficial și au să îți răspundă, probabil, ”conform procedurii și normei legale”.

Dragi judecători ai Curții Constituționale, nu e prima dată când tratați Constituția ca pe o sugestie. Este trist și grețos ceea în ce transformați legea supremă. Am repetat nu o singură dată – argumente ”juridice” se găsesc pentru a justifica orice punct de vedere. Există specialiști ”talentați”. Voi cu asta vă ocupați, însă voi nu cu asta trebuie să vă ocupați. Voi trebuie să protejați bunul spirit al Constituției și să o faceți cu bună credință. Unicul lucru pe care îl faceți voi este să creați foarte mult de lucru pentru o eventuală altă Curte Constituțională cu judecători onești și bine intenționați (ceea ce voi nu sunteți) ca să descurce, revizuiască sau anuleze isprăvile voastre nerușinate.

 

just401721

Advertisements

2 thoughts on “O majoritate oportunistă și o decizie a unei curți anticonstituționale

  1. mulți văd că nu cunosc că trăim într-o țară parlamentară, unde orice decizie importantă se ia de către Parlament, ap cum dară Președintele să propună pe Premier pe cine vrea el? el doar e unu, dar în legislativ sunt 101, și acuma unde e logica acestui blogger??

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s