Instanţele Economice renasc mâine?

Mâine Curtea Constituţională va analiza sesizarea deputatului comunist Sârbu privind constituţionalitatea desfiinţării judecătoriilor economice. Eu nu o să mă întreb despre interesul lui Sârbu în acest subiect. Printre cei cointeresaţi în menţinerea judecătoriilor economice sunt mulţi, aşa că un deputat trebuia să o facă în numele lor.

Dar să vedem argumentele lor:

Unicul argument inteligibil pentru menţinerea instanţelor economice, enunțat de „Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Moldova” (ALARM), este faptul că „magistraţii din judecătoriile comune vor pătrunde mai greu în esenţa problematicii economice”. ALARM solicită Ministerului Justiţiei şi Curţii Constituţionale să ia în calcul poziţia lor. Cu alte cuvinte, unicii deştepţi sunt în instanţele economice, în opinia ăstora.

Această Asociaţie Obştească, cu sediul pe strada Meşterul Manole (asta la Ciocana, în zona industrială, lângă TĂŢ – Centrala Termoelectrică, adică) şi nu se regăseşte, nu ştiu de ce, în Registrul de Stat al Societăţilor Necomerciale – cel puţin eu nu am găsit-o. Voi cum vreţi, dar pentru mine credibilitatea acesteia este mai mult decât clară, mai ales că şi saitul lor este deşert.

Cam asta este planul. Sârbu depune sesizarea, iese Colenco pentru a da tonul – ceva nemaiauzit (dacă există ceva de ce se cam tem judecătorii noştri, este de publicitate), după care, pentru a crea ceva vâlvă, ies şi ăştia care, de altfel, sunt direct cointeresaţi în menţinerea situaţiei, dat fiind că afacerea lor depinde în cel mai direct mod de litigiile economice. Obiectivitatea ambilor – atât a lui Colenco care efectiv îşi pierde jobul, cât şi a Asociaţiei date, este, deci, nulă. Motivele lui Sârbu – neclare.

În argumentele lui Colenco şi ALARM s-a cam ignorat faptul că niciun judecător nu ar pierde locul de muncă în urma desfiinţării judecătoriilor economice (ceea cu ce eu personal am o problemă, însă exact acest lucru ar fi cam neconstituţional, cred eu cu profilul meu economic), toţi judecătorii urmând a fi repartizaţi în instanţele de ordin comun. Oare ce cazuri vor judeca ei atunci, dacă nu tot economice? Puţin probabil, însă, Colenco să fie şef.

Pe din altă parte, avem un caz foarte solid pentru desfiinţarea definitivă a instanţelor economice, construit de fostul Ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase:

Acestea constituie în sine un focar imens de corupţie. Ne-o spune logica: aici circulă banii, în litigiile economice, nu civile, cu divorţuri şi din alea. Respectiv, aici este şi cea mai mare corupţie. Un suport mai obiectiv al argumentului dat este faptul că deşi nu avem multe dosare economice pierdute la CEDO ca şi număr, acestea au cea mai mare rezonanţă pentru economia şi în special bugetul ţării. Bugetul de stat pierde sume exorbitante din cauza instanţelor economice – zeci de milioane de euro. În halul în care sunt, existenţa lor ne costă pe noi, pe toţi, iar cea mai proastă opţiune ar fi să nu facem absolut nimic. Ceea ce se şi vrea. Or, atunci cînd ni se solicită recuperarea unor prejudicii, unor sume cosmice de 50 mln Euro, statul nu are optiunea să zică „trebuie să planificăm aceste cheltuilei pentru anul viitor”. Ministerul Finanţelor trebuie să găsească aceşti bani imediat. De exemplu din pensii, din întreţinerea grădiniţelor sau şcolilor, sau din resursele planificate pentru creşterea salariilor medicilor. Din cauza abuzurilor din justiţie în general, dar în particular din cauza instanţelor economice – asta trebuie să înţelegem.

Aceşti judecători fie sunt total incompetenţi, fie mega-corupţi, fie ambele. Oricare ar fi răspunsul, aceşti oameni nu trebuie să mai judece. Sau cel puţin să-i mai vânturăm puţin să nu stea grămadă, uşă în uşă, ceea ce se şi încearcă prin lichidarea instanţelor economice – o invenţie comodă de a comuniştilor pentru reglarea operativă a conturilor. Percepţia mea este că aceşti oameni nici nu prea mai pot judeca obiectiv – aşa, curat şi după lege.

Chiar dacă nu ar fi într-atât de murdare, nu există un argument inteligibil pentru existenţa instanţelor specializate într-o ţară ca Republica Moldova. Practica internaţională ne permite să alegem ceea ce este mai logic pentru noi. În unele sisteme ai instanţe specializate, în altele nu. Majoritatea statelor care vin cu acelaşi trecut sovietic în spate demult au înţeles că acest sistem de organizare a instanţelor judecătoreşti creează mai multe dezavantaje, decît avantaje. Aici vorbim de Letonia, Estonia, Lituania, ar mai fi si altele ca Bulgaria, Macedonia, Ungaria şi lista poate continua.

Totuşi, o justiţie corectă şi profesionistă nu presupune existenţa a zeci de instituţii, sarcinile cărora se suprapun. Şi mi-ar fi greu să înţeleg de ce un judecător dintr-o instanţă de drept comun ar fi mai puţin deştept să judece o cauză de drept economic, care în esenţă e acelaşi drept civil. Până nu demult aveam Judecătoria de circumscripţie economică şi Curtea de Apel Economică, care erau localizate doar în mun. Chişinău. Asta însemnând că toţi agenţii economici care nu aveau norocul să aibă sediul sau activitatea în Chişinău, trebuiau să facă drum până la Chişinău pentru fiecare şedinţă (care, apropos, se amână de la o zi la alta). În timp ce încercăm să motivăm dezvoltarea micului business în centre raionale, îi determinăm să facă naveta până la Chişinău de nenumărate ori, în funcţie de agenda judecătorului care e încărcată cu dosare.

Plus, dacă tot existau până acum instanţele economice, cineva îmi explică de ce judecătorul Nogai, de la Curtea de Apel Căuşeni, a judecat un caz, până la urmă, economic? De cazul Moldova Agroindbank vorbesc. Nu a existat niciun impediment din punct de vedere legal ca acesta să o facă. Cazuri din astea, mai sunt o mulţime. Ştire-bombă: instanţele de drept comun au judecat dintotdeauna şi cauze economice, doar că nu numai economice. Până la urmă, dat fiind că judecata la noi este nimic mai mult decât o licitaţie, mergi acolo unde poţi cumpăra mai ieftin. La Căuşeni e destul de ieftin.

Nu avem timp mult pînă mîine cînd totul va fi clar. Dacă e să punem un pariu, eu aş pune pe un scor 2 la 3, care ar arăta că subiectul a fost aprig discutat şi decizia a fost una foarte grea. Probabil Tănase se va autorecuza pentru că e proiectul pe care şi-a pus semnătura, în calitate de Ministru al Justiţiei sau poate altcineva va solicita acest lucru din varii motive. Ideea generală este că cei din instanţele economice stau la locuşoare mult prea călduţe să le lase atât de simplu. Dar mi-e chiar interesant motivul formal – ce poate fi neconstituţional în faptul că statul vrea să îşi reformeze sistemul justiţiei? Vedem…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s