Despre cei din nord şi de ce.

Pentru cunoscători, aroganţa celor din nord când vine vorba despre cine e cel mai gospodar din ţară, la cine gospodăria e mai gospodărie, la cine poarta e mai poartă, etc, nu e ceva nou sub soare. Fală goală, sau?..

M-am jucat cu câteva exemple de genul ăsta la TED câteva luni în urmă. Aceeşi idee – continuăm.

Hai s-o luăm de la capăt.

Cine a fost prin ambele părţi ale ţării noastre (sud şi nord) va recunoaşte, cu mâna la inimă. Totuşi, în nord – Briceni, Ocniţa, Donduşeni, Edineţ, satele sunt mai amenajate, casele mai cu două etaje, poarta mai din fier, ograda mai asfaltată, coloanele de la balcon mai înalte şi mai din beton… Nimic nou. Poate trag şi eu la turta mea, fiind de pe acolo, însă, dacă e să mergem puţin mai departe, spre Cernăuţi, prin Bucovina, intri în nişte sate de mai mare dragul – din ce în ce mai curate, mai frumoase, mai amenajate. Însăşi Cernăuţiul e o perlă de oraş în zona noastră. Şi chiar nu se compară cu Chişinăul, permanent subfinanţat, sau mai bine zis, subgospodărit. Un orăşel din Ucraina versus o ditamai Capitală.

Mergem câteva sute de ani în urmă. Bucovina este anexată de Imperiul Habsburgic în 1775, devenit Imperiul Austriac în 1804, iar în 1867 – Austro-Ungaria. [detalii, detalii, detalii] şi revine României în 1918. Vorbim de 150 ani de dominaţie a austriecilor în Bucovina, timp în care Cernăuţiul era un centru mult mai important decât Chişinăul sau Odesa, pe atunci murdară sau oraşelele întunecate, din Principatele Române. Se vede până acum că austriecii au adus o mică Viena în zona noastră – arhitectură, urbanism, cultură. Se resimte ecoul până acum. Şi exact cum Cernăuţiul devine o replică în miniatură a Vienei, satele din jur devin o replică în miniatură a Cernăuţiului. Şi uite aşa iese că, în ţara noastră, cultura a tot coborât la vale – de la nord la sud. Capra vecinului. “Dacă ăştia din Mămăliga (Ucraina) pot, noi, din Drepcăuţi (Briceni) ce, nu putem?” Şi uite tot aşa coborau ca o avalanşă spre sud trenduri, modă, dar şi inovaţii în ceea ce priveşte meşteşugărit sau agricultură – presupunere absolut justificată. Nu avea un om de rând să ştie cum e la Viena sau la Paris. Ştiau, însă, cum e în satul de peste deal, mai spicuiau frumosul şi-l aduceau acasa. Odată intrat în sat, era preluat de alţii şi devenea normă. La moment asemenea fenomen îl observăm cu antenele parabolice care se înmulţesc ca ciupercile pe acoperişurile din satele Moldovei :).

Evident, vorbim despre un val ce a încetat în 1918 şi mai ales în 1945, când vin sovieticii şi-i cam fac pe toţi egali – ştim cu toţii prin ce metode. Acum avem Chişinăul care dă tonul. A rămas, totuşi ceva în felul oamenilor de a fi şi de a gospodări, continuă să facă coloane şi case cu două etaje (chiar dacă trăiesc în sărăieş, că-i mai cald iarna), să pună un gard frumos să nu-l râdă satul, şi tot aşa. Şi este ştiut că, dacă vrei la piaţă, nu mergi la Chişinău, ci mergi la Cernăuţi. În primul rând e doar în jur de 100 km, în al doilea rând, sunt siguri că e mai bună – ştiut din moşi-strămoşi :). Percepţie versus realitate.

Om fi acum mai egali, de acord. Este adevărat că mizeria din ţară este cam uniformă de la nord la sud, de la est la vest, însă vorbim de nuanţele acesteia. Da.. cu istoria şi cu sufletul omului nu te baţi :).