Justiţia din Justiţie, sau “Don’t go there.”

În 2008-2009 lucram în Viena, Austria. Eram la una din întâlniri, prin toamna lui 2008, organizată de Camera de Comerţ Austriacă. Ideea – simplă. Pe de o parte, reprezentanţi ai Camerei din diferite ambasade austriece din Balcani şi Europa de Est, pe de alta – businessul austriac interesat în a se extinde. Primii vorbeau, alţii ascultau şi întrebau. Fără presă, cei ce tot anul sunt diplomaţi şi îşi aleg cuvintele, o ziceau pe de-a dreptul, aşa cum le place celor din business să audă. Cel din Belgrad a zis, cel din Sofia a zis, cel din Sarajevo a zis. Probleme – peste tot. Au zis punctual la ce să se aştepte potenţialul investitor, ce să facă, cine e cel ce decide într-o ţară sau alta şi cât de puternic îi este cuvântul, la cine să se adreseze, inclusiv pentru rezolvarea problemelor. Pentru că niciuna din ţările din zona asta nu sunt 100% curate şi ei ştiu asta! Businessul nu caută ţări imaculate, pentru că ele nu există, mai ales pe aici. Dacă banii sunt sângele oricărei economii, atunci Viena, lucru ştiut, e inima Balcanilor, care pompează banii, făcându-i să circule în ambele sensuri.

A ajuns rândul Moldovei. La fel de direct ca şi restul, omul responsabil a zis ce trebuia să zică. A zis despre preşedintele de atunci şi oamenii din jurul lui. A dat nume pe care le ştim cu toţii tot mai bine. A zis despre nesiguranţa businessului. A zis despre frecventele atacuri raider şi despre faptul că periodic investitori străini îşi vând afacerea şi abandonează ţara – în cel mai bun caz. În cel mai rău caz – afacerea le este preluată. A zis despre procurori şi judecători. A zis ceea ce ştim cu toţii. A concluzionat cu sfatul sincer: „Nu mergeţi încolo. Nu acum. Vă riscaţi banii şi afacerile. Orice nu ar face, acolo procurorii, judecătorii nu merg la închisoare.”. Asta era anul 2008, repet. “Don’t go there”.

Asemenea discuţii pe intern, cu cărţile deschise, sunt sigur, există nu doar în Austria. Ele există peste tot.

E toamnă din nou în Moldova (sorry, nu m-am abţinut să folosesc fraza asta). Aceleaşi atacuri raider. Aceleaşi probleme în justiţie. Pe alocuri, aceiaşi oameni implicaţi. Preşedinte nu avem. Probabil zilele astea va avea loc aceeaşi întâlnire în Viena. Probabil antreprenorilor austrieci le va fi dat acelaşi sfat. Austriacul din ambasadă nu este de vină şi nu face asta cu rea-intenţie. El este patriotul ţării sale. Lucrul lui nu este să aducă investiţii în Moldova. Lucrul lui este să lucreze în interesul businessului din ţara sa – să-l protejeze. Inclusiv prin a-i sfătui pe şefii marilor companii să nu facă un pas greşit. Pe el businessmanii austrieci îl ascultă de 1000 ori mai atent decât pe un demnitar moldovean.

Doar câteva exemple, ce-mi sunt la îndemână. La un studiu mai amplu, se pot identifica zeci de asemenea exemple.

-         Banca Raiffeisen este prezentă în toate ţările din Balcani şi Europa de Est. Proces început vreo 18 ani în urmă. Ca să vezi, Raiffeisen există până şi în Belarus. Moldova este unica ţară unde Raiffeisen – banca – nu există.

-         Bank Austria, Erste Bank – bănci enorme ce ţin Balcanii la degetul mic, au reţele prin Europa de Vest, rulajul cărora aş suspecta că e comparabil cu PIB-ul Moldovei. De ele nu s-a auzit în Moldova.

-         Vienna Insurance Group – sunt enormi. Acţionari în diverse companii de asigurări din zonă.  Nu şi în Moldova.

-         Strabag, companie de construcţii – au construit toată Europa Centrală, foarte activi în Balcani şi în Est. Oferă mii de locuri de muncă pe an. Poduri, infrastructură, drumuri, clădiri cu diverse destinaţii. Până acum au ocolit diplomatic Moldova. Şi nu sunt unicii – mai este şi Porr, din aceeaşi industrie, de exemplu.

Interesant, câte broşuri o să mai tipărim, câte standuri o să decorăm, câte business-forumuri o să organizăm, câte powerpointuri o să facem, până o să tragem linie să vedem că doar aşa nu merge?

Unicul semnal bun pe care l-am putea transmite este să se ducă până la urmă întreg dosarul cu atacurile raider, până la punctul în care doi, trei, cinci judecători nimeresc în închisoare şi arhitectul întregii scheme este ştiut tuturor, chiar dacă dovezi împotriva lui, probabil, nu vor fi niciodată, din păcate. Să nu credeţi că asemenea atacuri nu au avut loc în alte ţări. Ba da. Chiar şi Polonia, Cehia. De Slovacia nici nu zic – au avut nişte ani ’90 în special de furtunoşi. Au rezolvat. Au băgat judecători şi procurori la dubă. A fost un semnal pentru ceilalţi din breaslă. S-au liniştit şi se simt comod în Volkswagen Passat, nu au nevoie neapărat de Lexus sau Prado.

Asemenea atacuri vor mai avea loc şi se vor încununa cu succes până când cei din justiţie vor şti că pentru complicitate sub orice formă eşti sancţionat. Chiar şi cu câţiva ani de închisoare. Conştiinţa lor este unicul lucru ce menţine sistemul în echilibru şi când ea e murdară, sistemul este în haos, cum este acum. Dacă e să ne exprimăm în termeni mai practici, câştigă cel ce plăteşte. Eu ştiu asta. Voi ştiţi asta.

Încrederea “lor” în “noi”

Când vine vorba de avut încredere în alţi oameni, toţi ne împărţim în două categorii cu viziuni cardinal opuse vis-a-vis de acest subiect:

- prima categorie spune că încrederea trebuie meritată, câştigată prin fapte concrete.

- a doua categorie, mai deschisă, la prima interacţiune cu un om nou, îi dăruieşte toată încrederea, însă atent observă ca acesta să o menţină. Dacă nu o îndreptăţeşte, este retrogradat din cercul celor apropiaţi.

În universitate aveam un profesor care, la prima lecţie ne-a spus: “Acum toţi aveţi nota zece la mine la examen. Până la sfârşitul semestrului, unicul lucru pe care trebuie să îl faceţi, este să vă menţineţi nota”. Cu aceste câteva cuvinte, m-a împins în cea de a doua categorie din cele descrise mai sus, pe toată viaţa.

Îi place cuiva sau nu-i place, doi ani în urmă, europenii ne-au dat nota zece. Americanii ne-au dat nota zece. Relaţia străinilor cu un guvern nou nu este bazata pe merite şi fapte, ci doar pe deschidere şi încredere pe care noi, Guvernul, trebuie să le menţinem. Şi da, să mai arătăm şi fapte. Cât de cât, principalul în direcţia corectă.

Indiferent de ce-or zice unii sau alţii din considerente politice, cazurile de preluare forţată a acţiunilor sunt prin definiţie atacuri de raider. Ieri a fost oprit doar unul din ele. Atacatorii au bătut retragerea – presiunea din exterior era prea mare, prea riscant. Mai sunt cazurile a trei bănci şi o companie de asigurări, unde dreptatea este cel puţin sub semnul întrebării. Mai mult ca atât, cazuri din astea se întâmplă cu regularitate la scară mai mică. Ieri s-a câştigat o bătălie. Nu şi războiul.

Faptul că pe cazul MAIB acţiunile au fost restituite acţionarilor legitimi, nu înseamnă nimic. Fapta, escrocheria, a fost săvârşită. Unii au să încerce să muşamalizeze cazul. Au să înceapă un alt război de declaraţii. Despre limbă şi istorie, de exemplu – subiect foarte comod ultimii douăzeci de ani pentru a masca orice se întâmplă în ţara asta. Sau despre alegerea şefului statului şi Acordul de Alianţă. Acuşi mai vine sărbătoarea vinului – mare eveniment. Nu ştiu ce anume vor scoate. Ei ştiu mai bine.

Totuşi. Când un diplomat european de asemenea rang intervine public, în faţa camerelor, cu declaraţii într-un caz de genul ăsta, sensul declaraţiilor este foarte, foarte voalat. În mod normal el nu iese deloc. Pentru că e diplomat. El ar vrea să spună mult mai mult şi mai direct, însă totuşi, are o anumită poziţie ce nu i-o permite. Însăşi intervenţia lor înseamnă că ei vor sânge. Vor, ca cei ce se fac vinovaţi (nu, nu doar executorii), ce au făcut posibil ca lucrurile să degenereze atât de grav, prin trafic mascat de influenţă, prin incompetenţă sau inacţiune (absolut toate în limitele legii), să fie pedepsiţi.

Ei nu-s proşti şi nu-s orbi. Ei ştiu şi văd foarte bine ce se întâmplă. Unii politicieni îi consideră naivi, hrănindu-i cu taclale. Păcat. Un dialog sincer şi deschis nu este posibil atunci când unul din participanţi este conştient de faptul că celălalt îl prosteşte.

Ceea ce vor ei, este şi în interesul poporului. Vor ca oamenii de aici nu doar să aibă libertatea de a vorbi orice, asta o avem deja de vreo doi ani, dar şi de a activa cinstit, fără frică, de a se dezvolta fără să se ascundă, de a creşte fără să se teamă că rezultatele muncii lor de zi şi noapte le vor fi într-o bună zi luate. Fără această libertate, iniţiativa privată, spiritul antreprenorial va fi permanent în cătuşe, acţiuni de atragere a investiţiilor vor fi făcute doar la conferinţe şi pe prezentări powerpoint, iar ţara va trăi în continuare pe remitenţe.

Ghidul unui raider incepător

Dragă prietene,

Dacă citeşti aceste rânduri, înseamnă că eşti cel puţin curios ce este cu acest cuvânt “raider”, căci ultimul timp tot mai des circulă din articol în articol. Toţi au auzit, puţini ştiu cu exactitate ce e asta. Nu este într-atât de complicat – chiar oricine poate să o facă. Deci, fără multă vorbă, să trecem direct la subiect.

Ţi-a plăcut apartamentul sau maşina vecinului? Sau poate ai un concurent vis-a-vis şi tare ai mai vrea să îţi extinzi afacerea din contul lui, cu cheltuieli minime? Atunci ai ajuns unde trebuie. Tot de ce o să ai nevoie este:

+ un buget bine pus la punct. Componentele acestuia: mită, comisioane unor avocaţi fără scrupule şi “altele” – curve, saună, băutură – relationship building se numeşte.

+ ceva cunoştinţe – atât în legislaţie, cât şi cunoştinţe personale – printre judecători şi procurori. Indispensabile sunt anume cunoştinţele. Cu cât mai importanţi oameni ştii, cu atât mai mic îţi va fi bugetul.

+ mult tupeu şi zero scrupule. Ştii tu, mai sunt din ăştia care fac un lucru mai puţin demn şi nu pot dormi noaptea. Tu nu eşti din ăsta, nu?

+ dacă e treabă de milioane, dacă nu vrei să te ştie lumea, ai nevoie de offshore-uri. Dar asta e unicul motiv, nu este obligatoriu. Dacă poţi dormi bine noaptea, te lămureşti şi fără ele. Ai să te convingi din cele expuse mai jos.

Pentru a nu complica lucrurile, nu vom vorbi despre bănci, benzinării sau televiziuni. Dacă încerci să te documentezi cum să o faci doar din acest blog, nu ai tu bugetul pentru ele, oricum. Să zicem că ai o casă, dar ai mai face una lângă ea, în aceeaşi ogradă. Dar spaţiu nu ai. Dacă e să te extinzi, e doar mai la vale, din contul casei vecinului. Ăsta nu vinde şi tu nici nu vrei să dai o grămadă de bani. Ce faci? În doi timpi şi trei mişcări, totul se rezolvă spre bine!

1. Iai o foaie de hârtie şi mâzgâleşti pe ea cum că ăsta, vecinul, îţi e dator 50.000 euro. Bani pe care el nu i-a văzut de la tine iar tu nu i-ai dat. Dar pe hârţoagă scrie clar cine cui îi e dator.

2. Îl dai în judecată. Dar nu în orice judecată, ci acolo unde ai vreun cumătru judecător. Deşi cumătru sau neam, omul trebuie să trăiască şi el. Mai are copii care trebuie să mearga la engleză sau la înot, mai vrea un Lexus ceva. Dar nu-ţi fie grijă, te va costa mult mai puţin în final.

3. Fără ca vecinul nici măcar să ştie, judecata are loc, în baza sprăvcii pe care o prezinţi drept evidenţă a datoriei – acei 50 mii euro pe care ai vrea să îi economiseşti din tranzacţia asta. Judecătorul decide că, în contul datoriei, casa vecinului deja îţi aparţine! Luna următoare facturile de la casa vecină îţi vin, legal, ţie, noului proprietar, deci iai frumuşel şi vii cu un executor judecătoresc să-l mături din casă fără nicio frică. Legea e de partea ta. Procurorul va strânge din umeri, căci, printre altele, îţi este văr de-al doilea. Îşi va face treaba, în limitele legii. Adică nu va face nimic ce nu scrie în lege, chiar dacă, cu toţii ştim că ceea ce legea nu interzice, nu este, în principiu ilegal. Acest principiu se aplică, însă doar când trebuie.

4. Ulterior faci ce vrei şi cum vrei. Vinzi casa pe bani buni şi te-ai spălat pe mâini. Că na, de unde ştie cumpărătorul nou de unde ai tu casa? Actele sunt solid în regulă. Ai fi făcut tu ce ai făcut, dar el nu ştia (sau, posibil nu ştia) Iar ăsta, prostul, deja ex-vecinul tău, las să umble prin judecăţi ani de-a rândul. Până se ajunge la cazul lui în judecată, casa poate să schimbe, legal, 15 proprietari (ţii minte? ai cumătri judecători).

Treaba, însă, poate fi făcută mai sofisticat şi fără să te arate lumea cu degetul. Ţi-ai deschis o companie în Seychelles, care vine cu aceeaşi hârţoagă în judecată şi face primul pas. După asta vinde casa unui anumit John din Noua Zeelandă, care ulterior ţi-o vinde ţie. Şi eşti foarte ok. Nu-ţi mai zice nimeni nimic, căci nu te doare pe tine cum John a pus mâna pe casă, nu? De unde să le ştii tu pe toate? Nu ştiai absolut nimic (posibil).

Ai văzut cât de simplu e? Oricine poate să o facă! Aşa că, rapid, la treabă. Strategic vorbind, dacă ai anumite lacune la acest capitol, ar trebui să începi să te cumătreşti cu judecători şi procurori. Este un mit că justiţia nu e independentă în ţara asta. Ei sunt total independenţi, inclusiv independenţi de lege. Mai au şi imunitate. Iar dacă se şi încearcă sancţionarea unui judecător în baza unui caz sau a altuia, Consiliul Superior al Magistraturii, cel care trebuie să îi disciplineze, îl va apăra. Pentru că marea majoritate a membrilor acestei instituţii sunt tot judecători, tot independenţi, tot cu imunitate.

Pentru anul viitor poţi să-ţi setezi targeturi mai mari, fii creativ, mai complică schema. Acum ai bani, ai afaceri. În ideal, fă-te deputat – pentru orice eventualitate. Mai ştii ce aduce ziua de mâine…

Succese, prietene!

PS: Ironia… Ironia este unica noastră salvare când vine vorba de asemenea cazuri…

PPS: Problema este că lumea uită foarte uşor. Daţi să ne uităm mai îndeaproape la tot procesul ăsta până când cineva nu ajunge la răcoare. Inclusiv jurnaliştii.

Ceva despre dialogul pe vize.

Dacă tot mergem pe open data, adică ceea ce nu e secret se poate de dat la lume să se informeze, aşa fie. Mai jos o prezentare pe care am făcut-o în Tbilisi pe 23 iunie despre liberalizarea regimului de vize. Alţi participanţi – Azerbaijan, Georgia şi Ucraina.

Concluzii: Ucraina (început dialogul pe vize în 2008) în trei ani a făcut mai puţin decât Moldova în jumate de an.

Georgia nu are foaie de parcurs, teoretic nu se ştie când va avea, dar practic există posibilitatea ca într-o lună-două după ce o primesc să se întoarcă la Bruxelles cu tot gata. Poate că au şi un draft de raport pe undeva :).

De Azerbaijan nu mai zic.

Scepticii dau exemplul Ucrainei indicând cât de anevoios este procesul şi subliniind că termenele pe care ni le-am pus sunt ireale. Doar un exemplu – Ucraina a început acest proces prin 2008 şi încă nici măcar la paşapoarte biometrice nu s-a ajuns. Şi la alte capitole cam bat pasul pe loc. Motivele nu cred că interesează pe cineva. Noi am început, oficial, în 2011. Avem paşapoarte biometrice din 2008. Deci se poate mai bine decât în Ucraina. Deci nu este exclus ca şi parcursul, şi termenii noştri în acest plan să fie diferiţi. Trebuie să recunoaştem că la unele capitole suntem ok, mai ok ca vecinii. Cum am zis, formal vorbind, suntem şi în faţa Georgiei. Dacă tot de sceptici e vorba, Georgia, cu două teritorii separatiste, a rezolvat problema. Deci nici argumentul cum că nu avem no-visa regim până nu rezolvăm cu Transnistria, tot pură speculaţie rămâne.

Merci mult Danielei Morari şi lui Leonid Litra pentru ajutor cu informaţie, studii, şi tot aşa :).

Mai jos – click să vezi prezentarea. Dacă cineva o vrea s-o citească din curiozitate, pentru informare, sau poate chiar i-o fi folositor la universitate, atunci e bine.

pres Europe House GE

Daca esti la volan

Eu chiar cred că amenzile îs prea mici pentru şoferi şi pentru pietoni. Numai au pus o amendă cât de cât usturătoare pentru centură, rapid toţi s-au învăţat să meargă cu centură şi nu-i mai înăduşă. Dar nu asta e unica problemă. Problema este în lipsa de respect reciproc. Şofer-şofer, şofer-pieton. De biciclişti sau chiar motociclişti nici nu zic. După cum şoferii se comportă cu ei în trafic, ai impresia că ei îs invizibili, sărmanii – şi nici măcar nu-s atât de mulţi. Şi sunt unele lucruri care reiese nu din regulile circulaţiei, ci din bunul-simţ. Centura e o deprindere bună. Respectul şi bunul simţ la fel.

Pe zi ce trece, şoferii din Chişinău sunt tot mai nesimţiţi, tot mai porci la volan. Pe an ce trece vedem statisticile accidentelor. Poate e o legătură directă, cumva?

Un mănunchi de norme simple de conduită în trafic. La sigur mai sunt momente, deci de la ceea ce am scris eu se mai poate doar adauga, nu şi invers.

Când eşti şofer

- Respectă pietonul totdeauna, însă mai ales pe zebră. El are prioritate, orice n-ar fi. Punct.
- Există linia înainte de semafor bine demarcată (uneori), sau cel puţin trebuie să existe şi tu ştii de ea. Nu ai ce căuta după ea. Nu te ajută mult acei doi metri în plus, doar încurci pietonilor. Linia transversală înseamnă STOP. Eşti foarte needucat dacă te opreşti pe zebră şi oamenii te înconjoară.
- Respecta-l pe cel din dreapta, stânga, faţă, spate. Fii previzibil la volan.
- Nu eşti Schumacher. Nici nu eşti în film sau în Need for Speed ca să şerpuieşti printre maşini. Încetează să te comporţi ca atare. Cei din spatele tău frânează pentru că totuşi majoritatea nu se pune cu proştii. Asta îngreunează traficul şi produce situaţii de accident.
- Viteza e super. Ador viteza. Atâta timp cât nu încurci altora e foarte ok şi uneori pentru această plăcere merită să şi plăteşti o amendă pentru depăşire – părerea mea:).
- Chiar de ai prioritate, uneori e ok sa dai voie altuia să treacă – de la asta nu-ţi cade nimic. Pentru că tu vei sta data viitoare 30 minute în intersecţie numărând pe “nesimţiţii” cu prioritate.
- Dacă ai de gând să mergi cu 50 km la oră (da, e limita de viteză în oraş), nu mai merge chiar pe banda din stânga. De încalc viteza şi merg cu 90, e problema, decizia şi treaba mea. Banda din stânga e pentru depăşit. Dacă eşti şofer de autobus sau microbus, banda ta e cea din dreapta. Când văd autobuse care depăşesc troleibuze, timp în care în câteva secunde se opresc deja vreo 50 maşini şi se uită la tot asta, nu pot să-ţi redau cât folclor necenzurat îmi curge prin suflet.
- Dacă te-ai oprit fix în intersecţie, eşti cu vreo 5 metri prea înainte şi încurci celor cărora ar trebui să le acorzi prioritate. Uneori încurci şi la alte maşini.
- Ieşi dintr-o intersecţie direct pe banda 3-a din stânga? Eşti bou.
- Drumul rău şi gropile nu sunt o scuză să faci virajuri total imprevizibile şi periculoase.
- Nu parca „creativ”. În locuri special amenajate sunt desenate şi linii, să te ajute să utilizezi spaţiul de parcare eficient, astfel încât lângă tine să încapă încă una sau chiar două maşini.
- Marcajul din parcări, într-adevăr, este doar o sugestie. Nu e obligatoriu. Însă să ştii că am să parchez la distanta de 10 cm de la maşina ta, nu ai să poţi deschide uşa şi intra în maşină şi ai să mă vorbeşti de rău pe la spate. Pe nedrept. Nu parca în intersecţii. Nu explic.
- Semaforul, din altă parte, nu este o sugestie. E obligatoriu. Ultimul timp tot mai des văd neghiobi care trec la roşu. Îmi fac griji. Odată şi odată s-ar putea să mă găsească unul din ei şi s-o păţesc fără nici o vină.
- Nu claxona chiar la tot pasul. Unele lucruri nu le poţi schimba. Iar dacă chiar te deranjează ceva, deschide fereastra şi spune-i omului direct în faţă. Sau chiar strigă – e mai personal decât claxonul. Nu de alta, da de claxonat toţi suntem buni şi de înjurat în maşina proprie cu ferestrele închise, să nu ne audă nimeni.
- În afară de pietoni, pe la noi mai sunt biciclişti. Pe ei în general, se pare că nu-i vezi.
- Dacă eşti fată şi mergi la volan, ţine mai la îndemână degetul mijlociu. La sigur mojici de tot soiul au să te scoată din sărite claxonându-te – de multe ori fără nici un motiv.
- Dacă ai cât de cât curaj, zi ceea ce gândeşti. E ok să faci observaţie vreunui netot parcat aiurea. Fereastra deschisă, politicos, dar apăsat :).

Când eşti pieton
- Nu trece pe unde îţi vine. Zebrele şi semafoarele în municipiul Chişinău sunt amplasate suficient de des. Mai sunt şi treceri subterane. Şoferul e intr-o cutie de metal. Tu esti cel mai vulnerabil în cazul unui accident. Mai ales eşti un idiot dacă târăşti după tine în fugă copilul de doar câţiva anişori, sau împingi căruciorul în fugă, trecând neregulamentar. Din 100 şoferi, unul va fi în acel moment crucial gură-cască cu ochii la radio, sau la telefon, sau la semne, sau pe dealuri… Gândeşte-te.
- Dacă te văd că treci la roşu, n-o să claxonez. O să deschid fereastra şi o să-ţi zic câte ceva. Depinde în ce dispoziţie mă prinzi. Pot fi civilizat sau pot nu. O să ne stricăm ziua ambii din cauza ta. Dacă te văd că treci la roşu sau neregulamentar cu un copil din urmă, am să-ţi zic exact ce cred despre tine.
- Nu fi nesimţit. Dacă treci la zebră într-o intersecţie aglomerată, pauzează 5 secunde, până vă strângeţi mai mulţi şi treceţi împreună. Altfel zebra se preface în prohodnoi dvor, iar din 5 şoferi, unul se dovedeşte şi el nesimţit şi apasă acceleraţia…

The watermelon song!

În susţinerea unui post precedent, iaka na poftim. Ei cum să nu dai din picior sub muzică? :))

Australia vs Austria – 1:1

Îmi amintisem câtă distracţie a fost cu colectarea ingredientelor pentru postul ăsta mai vechi (a se citi obligatoriu) şi am zis, cam de ce să nu facem şi o reciprocă?

Deci. Ideea e aceeaşi. Un email la o duzină de hotele din Sydney, Australia, solicitând o rezervare pe două săptămâni şi întrebând cât de departe ar fi Australia de Elveţia cu maşina. Emailul standard trimis mai jos:

Hi,

I am planning to visit Sydney for a holiday with my girlfriend and would love to stay in your hotel. We are coming from the United States of America. We thought a better and more romantic place to spend the holiday would be quite hard to find – with all the history and the nature, castles and museums, and of corse, the beautiful Alps. We are also thinkging to drive around neighboring countries – how far would it be to Switzerland for example? Couple hours drive? I suppose renting a car should be no problem.

We are landing in Sidney on August 15^th and would like to book the hotel for two weeks. What rate would you apply for a double room with breakfast?

Thank you kindly for your response.

 

Spre deosebire de austrieci, australienii sunt puţin mai straightforward. Răspunsuri pe alocuri stupefiate, cu luare peste picior în alte cazuri. Sunt sigur că şi lucrătorii unui sau altui hotel s-au distrat şi ei pe cinste de la emailul meu. Câteva răspunsuri vedeţi mai jos:

Hello

 Are you coming to Sydney, Australia?  We are a 24 hour flight to Switzerland?

 Kind regards

Joanne

 

*********************************

Hi

Thanks for email us.

One bedroom apartment is AUD$200 per night.

Two bedroom apartment is AUD$260 per night.

They both not included the breakfast.

If you have any further questions, free fell to ask us.

Reception (ăsta a intrat în esenţă sută la sută!)

 

*********************************

Good Morning

Thank you for your enquiry at XXXXXXXXX Hotel.

Not sure if your planning on visiting Sydney Australia or heading to Switzerland.

Please let me know if it is Australia and I can quote you on our Hotel.

Regards

Tony

*********************************

Thank you for your e-mail.  I am not sure if you are aware, but we are located in Sydney, Australia, which I’m not sure if this is where you are looking at spending your honeymoon.

Please don’t hesitate to contact me if I can be of further assistance.

 

Best regards

Heidi 

 

*********************************

 

To Whom It May Concern:

Thank you for your enquiry. Unfortunately (nu înţeleg de ce unfortunately?) our hotel is located in Sydney, Australia.

Kind Regards,

*********************************

 Good Morning,

 

Thank you for your email. We have looked into the below query and wish to confirm that the XXXXXXXXXX Hotel in Sydney is located in Australia, a country in the Pacific with no neighboring countries that you can drive to.

Switzerland is located in Europe and perhaps you are looking at Austria?

Warm Regards,
Anisa

 

*********************************

Hello,

We are in Sydney Australia, southern hemisphere.  The place famous of Kangaroos , Koalas and Crocodile Dundee.  Switzerland is more than 25 hours in a plane away. 

Regards

 

*********************************

Dear sir,

 

Thank you very much for your enquiry! Actually, we located in Sydney, Australia.

 

Please contact us if you need any other enquiry.

*********************************

Good afternoon

Thank you for your enquiry.

We would like to confirm that you are coming to stay in XXXX  Hotel in Sydney, Australia?

In your email, we would think that you are looking for the hotel in Europe as you wish to drive to Switzerland.

 

If you still wish to make a booking to our hotel please let us know.

Thank you.

 

 

*********************************

 

We are in AUSTRALIA not AUSTRIA – if you want Austria then you will be able to get to the rest of EUROPE easily…

 

We are Sydney Australia…. Separate continent, not in Europe, far from Switzerland!..

*********************************

 

Australia is in the Asia/Pacific and Austria is in Europe?

*********************************

 

Dear Sir,

The XXXXX Hotel is situated in Australia, not Austria.

Please do not hesitate to contact me should you require any further assistance.

Kind regards,

 

*********************************

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Australia

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Austria

 

I can only suggest you visit these pages as they will show you the geographical difference of the countries.

 

Kind regards

 

*********************************

 

Dear Sir,

 

I believe Austria is close Switzerland, however we are in Australia, which is a different country to Austria.

 

Thanks

*********************************

Dear Sir,

Australia and Austria are two completely different countries in separate parts of the world. Australia is in the Southern Hemisphere and is about 8927 miles away from Austria.

Please let me know if you need any further assistance.

Kind regards,

 

*********************************

 

are you flying to Australia or Austria? :)

*********************************

I would suggest that you google the two countries and figure out your travel plans and where exactly you’re flying to.

Kind regards,

*********************************

 

 

Eu nu  mai am nimic de adaugat :)

Despre cei din nord şi de ce.

Pentru cunoscători, aroganţa celor din nord când vine vorba despre cine e cel mai gospodar din ţară, la cine gospodăria e mai gospodărie, la cine poarta e mai poartă, etc, nu e ceva nou sub soare. Fală goală, sau?..

M-am jucat cu câteva exemple de genul ăsta la TED câteva luni în urmă. Aceeşi idee – continuăm.

Hai s-o luăm de la capăt.

Cine a fost prin ambele părţi ale ţării noastre (sud şi nord) va recunoaşte, cu mâna la inimă. Totuşi, în nord – Briceni, Ocniţa, Donduşeni, Edineţ, satele sunt mai amenajate, casele mai cu două etaje, poarta mai din fier, ograda mai asfaltată, coloanele de la balcon mai înalte şi mai din beton… Nimic nou. Poate trag şi eu la turta mea, fiind de pe acolo, însă, dacă e să mergem puţin mai departe, spre Cernăuţi, prin Bucovina, intri în nişte sate de mai mare dragul – din ce în ce mai curate, mai frumoase, mai amenajate. Însăşi Cernăuţiul e o perlă de oraş în zona noastră. Şi chiar nu se compară cu Chişinăul, permanent subfinanţat, sau mai bine zis, subgospodărit. Un orăşel din Ucraina versus o ditamai Capitală.

Mergem câteva sute de ani în urmă. Bucovina este anexată de Imperiul Habsburgic în 1775, devenit Imperiul Austriac în 1804, iar în 1867 – Austro-Ungaria. [detalii, detalii, detalii] şi revine României în 1918. Vorbim de 150 ani de dominaţie a austriecilor în Bucovina, timp în care Cernăuţiul era un centru mult mai important decât Chişinăul sau Odesa, pe atunci murdară sau oraşelele întunecate, din Principatele Române. Se vede până acum că austriecii au adus o mică Viena în zona noastră – arhitectură, urbanism, cultură. Se resimte ecoul până acum. Şi exact cum Cernăuţiul devine o replică în miniatură a Vienei, satele din jur devin o replică în miniatură a Cernăuţiului. Şi uite aşa iese că, în ţara noastră, cultura a tot coborât la vale – de la nord la sud. Capra vecinului. “Dacă ăştia din Mămăliga (Ucraina) pot, noi, din Drepcăuţi (Briceni) ce, nu putem?” Şi uite tot aşa coborau ca o avalanşă spre sud trenduri, modă, dar şi inovaţii în ceea ce priveşte meşteşugărit sau agricultură – presupunere absolut justificată. Nu avea un om de rând să ştie cum e la Viena sau la Paris. Ştiau, însă, cum e în satul de peste deal, mai spicuiau frumosul şi-l aduceau acasa. Odată intrat în sat, era preluat de alţii şi devenea normă. La moment asemenea fenomen îl observăm cu antenele parabolice care se înmulţesc ca ciupercile pe acoperişurile din satele Moldovei :).

Evident, vorbim despre un val ce a încetat în 1918 şi mai ales în 1945, când vin sovieticii şi-i cam fac pe toţi egali – ştim cu toţii prin ce metode. Acum avem Chişinăul care dă tonul. A rămas, totuşi ceva în felul oamenilor de a fi şi de a gospodări, continuă să facă coloane şi case cu două etaje (chiar dacă trăiesc în sărăieş, că-i mai cald iarna), să pună un gard frumos să nu-l râdă satul, şi tot aşa. Şi este ştiut că, dacă vrei la piaţă, nu mergi la Chişinău, ci mergi la Cernăuţi. În primul rând e doar în jur de 100 km, în al doilea rând, sunt siguri că e mai bună – ştiut din moşi-strămoşi :). Percepţie versus realitate.

Om fi acum mai egali, de acord. Este adevărat că mizeria din ţară este cam uniformă de la nord la sud, de la est la vest, însă vorbim de nuanţele acesteia. Da.. cu istoria şi cu sufletul omului nu te baţi :).

Despre harbuji

Deja de mai mult de un an, dacă nu greşesc, încă din Guvernul trecut, unii ne tot sperie, mă iertaţi de expresie, cu “harbuzul”. Adică cu o alianţă roş-verde. Adică PLDM-PCRM.  “Harbuzul” a fost inventat de Pavlicenco şi preluat în ultimul timp cu intensitate admirabilă de unii membri ai alianţei. În tot acest răstimp PLDM nu a făcut niciun pas convingător spre această alianţă. Mai mult, a negat cu regularitate posibilitatea formării unei asemenea alianţe. “Alianţa din alianţă” nu renunţă şi continuă să promoveze ideea – de parcă ar fi cei mai cointeresaţi în ea şi speră pe ascuns în realizarea acesteia. Probabil matematica internă le spune că în cazul unei asemenea alianţe ar avea de câştigat (ne fakt dar totuşi), ceea ce nu e greu – să creşti puţin de la cele 10% (+/-). Sau, probabil, să tot vorbeşti în fiecare zi despre harbuz constituie în sine un instrument foarte bun pentru a mai ştirbi din imaginea celeilalte jumătăţi a alianţei – PLDM, adică. Sau, probabil, e un răspuns universal la orice iniţiativă din partea PLDM, incomodă celorlalţi: “acest comportament agresiv este doar un pretext pentru crearea disensiunilor în prezenta alianţă şi pregătirea terenului pentru o altă alianţă”.

Totuşi, hai să vorbim din punct de vedere al semioticii. De ce lumea s-ar teme de harbuz (la sensul direct)? Mie îmi plac harbujii. Nu am întâlnit un om căruia să nu-i placă harbujii. Cui nu-i plac harbujii? Păcat că harbujii, proaspeţi, suculenţi şi dulci, nu pot fi găsiţi anul împrejur la piaţă. Mai mult ca atât, harbuzul nu e doar gustos, e şi folositor. La rinichi, la stomac, e dietic, mai ştiu eu ce (vedeţi saituri culinare şi nutriţionale). Iar taică-miu mai are şi o vorbă – de sex şi de harbuji nu te saturi niciodată. Un orice alt simbol ce îmbină aceste două culori, ar fi fost mai bun. De exemplu semaforul, ceapa, orice. Lipsă totală de inventivitate.

De ce lumea (nu comentatorii de pe unimedia, ci lumea reală, multă şi neplătită de nimeni pentru opinia pe care şi-o expune) s-ar lăsa speriată de harbuz? Ce reprezintă harbuzul ca simbol? De ce? La ce sentiment negativ din subconştientul oamenilor apelează acest simbol? Sau poate nici măcar nu asta este scopul?

În cazul (improbabil, după spusele atat a liderilor PCRM cât şi PLDM) unei alianţe roş-verde, eticheta “harbuz” pe ea va fi un plus de imagine. Harbuzul e un erou pozitiv, nu poţi să-l distrugi. Până la comunişti, seсera şi ciocanul erau simboluri ok. Comuniştii au distrus simbolul în 70 ani. Fasciştii au distrus svastica – un simbol pozitiv până la ei – ştim cu toţii prin ce crime. Iar ăştia ne sperie cu harbuzul. Ridicol.

Iar estetul din mine îmi mai zice că şi verde cu roşu nu se prea combină. Blugi albaştri şi tricou roşu? Fain! Tricou galben şi jachetă roşie? Extravagant! Cămaşă verde şi cravată roşie? Nu cred, chiar nu cred… Sau, mai simplu – alegând o cravată, ai o alegere practic infinită de combinaţii de forme şi culori. Nu ai să găseşti, însă, o cravată roşu-verde. Aceste culori se cam contrazic :).

Şarovicii

Ţara asta are mai multe probleme. “Mult mai multe”. Una dintre cele mai mari este şara. Toţi s-au deprins cu ea în trecutul comunist, iar lipsa ordinii din ultimii 20 ani a făcut lucrurile s-o ia razna cu totul în creierele unora. Lumea, efectiv, nu conştientizează faptul că există lege. Încerci să faci ceva, cât de cât, ca să îndrepţi lucrurile şi ei, unii, obișnuiți să evite regulile ce au fost instituite pentru toţi, se simt nu altceva decât nedreptăţiţi. Nedreptăţiţi pentru că nu le este permis să încalce legea în continuare, simt că le sunt lezate drepturile.

Şoferii ce se plimbă cu maşini scumpuşoare (de la BMW seria 3 în sus) înmatriculate în străinătate, datorează statului câte vreo 3 mii de euro fiecare. S-au orientat oamenii să nu plătească, atâta timp cât existau lacune şi au pus numere străine – până aici e absolut ok. Statul a zis că “gata, ajunge, toţi vor plăti egal, indiferent de isteţimea unuia sau altuia”. Ăştia ies la protest. La protest, cum am zis, ies oamenii ce se simt nedreptăţiţi. Ei au ieşit la protest pentru că, repet, nu li se permitea să evite legea în continuare. Colac peste pupăză, din porniri populiste, electorale, pe atunci candidatul la Primărie, pe care între timp noi l-am şi ales, iese să vorbească cu ei, pe când ei trebuiau, simplu, amendaţi de Poliţia Rutieră atunci când au blocat drumul spre Leuşeni. Punct. Ceea ce o să se întâmple este că, neavând încotro, şoferii nesimţiţi, “din puţinul pe care-l au” vor plăti serviciile de devamare în sumă de 2, 3, 4 mii de euro, după care vor mai şi da de la câteva sute până la o mie de euro pentru un număr krutoi. Trei petiorci, semiorci sau devetci. Din puţinul pe care-l au.

Alţii stau prin chioşcuri şi nu plătesc nici o boabă la stat. De aparat de casă nici măcar nu au auzit. La sigur nu o duc mai rău decât un doctor sau un profesor. Un doctor, profesor, sau orice funcţionar public, lucrând la stat, achită absolut toate impozitele din puţinul pe care-l primeşte (chiar să vrea, că nu poate să le evite). Vine Fiscul la chioşcurile de la “Calea Basarabiei” cu mesajul “gata, până aici a fost. Vrei să lucrezi? Achită ce ai de achitat.”, ei o iau razna, ies la protest, blochează circulaţia. Pentru că li se încalcă dreptul de a fura statul în continuare – drept pe care şi-l revendică grosolan şi în lipsă de bun-simţ. Un stat, unde legile se aplică selectiv nu va funcţiona niciodată.

Un grup de deputaţi (PLDM, să fim expliciţi), insistă asupra urgentării câtorva lucruri care de mult timp sunt gata să fie votate – de vreo doi ani, încă din Alianţa trecută – au tot fost amânate de azi pe mâine, de luna asta pe cealaltă. Demonopolizarea exportului de metale neferoase şi lichidarea judecătoriilor economice – surse de profit ilicit. Deci, se vrea a face ceea ce trebuie. În schimb, acest fapt este etalonat de colegii din Alianţă drept isterie, lipsă de bun-simţ, agresiune, pregătirea unei noi alianţe chiar, pentru că se dorește schimbarea unui status quo la fel de convenabil unora, cum ar fi plăcile de înmatriculare, sau chioşcurile neplătitoare de impozite în alte cazuri.

Iaka cum…